Categorie: Evanghelia Zilei

EVANGHELIA ZILEI: 2018-10-27

Sfântul Cuvios Părintele nostru DIMITRIE de la Basarabov

Evanghelia de la Matei
(X, 16-22)

is-a Domnul ucenicilor Săi: iată, Eu vă trimit ca pe nişte oi în mijlocul lupilor; fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi blânzi ca porumbeii. Feriţi-vă de oameni, căci vă vor da pe mâna soboarelor, şi’n sinagogile lor vă vor biciui. Din pricina Mea veţi fi duşi înaintea conducătorilor şi a regilor, ca să le fiţi mărturie lor şi păgânilor. Iar când vă vor da în mâna lor, nu vă îngrijoraţi de cum sau ce veţi vorbi, că în ceasul acela vi se va da vouă ce să vorbiţi; fiindcă nu voi sunteţi cei ce vorbiţi, ci Duhul Tatălui vostru este Cel ce grăieşte întru voi. Şi va da frate pe frate la moarte şi tată pe fiu şi se vor scula copiii împotriva părinţilor şi-i vor ucide. Şi veţi fi urâţi de toţi din pricina numelui Meu; dar cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui.
SÂMBĂTĂ
ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI PATRA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Luca
(IX, 1-6)

n vremea aceea, chemându-i pe cei doisprezece ucenici ai Săi, Iisus le-a dat putere şi stăpânire peste toţi demonii şi să vindece bolile. Şi i-a trimis să propovăduiască împărăţia lui Dumnezeu şi să-i vindece pe cei bolnavi. Şi le-a zis: „Să nu luaţi nimic la drum: nici toiag, nici traistă, nici pâine, nici bani şi nici să aveţi câte două haine. Şi în orice casă veţi intra, acolo să rămâneţi şi de-acolo să nu plecaţi. Cât despre cei ce nu vă vor primi, când ieşiţi din cetatea aceea scuturaţi praful de pe picioarele voastre, spre mărturie împotriva lor“. Iar ei au plecat şi treceau prin sate binevestind şi vindecând pretutindeni.
Reclame

EVANGHELIA ZILEI: 2018-10-26

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir

Evanghelia de la Ioan
(XV, 17-27; XVI, 1-2)

is-a Domnul ucenicilor Săi: „Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unii pe alţii! De vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte de voi M’a urât. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este-al ei; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v’am ales pe voi din lume, de aceea vă urăşte lumea. Aduceţi-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul ei. Dacă M’au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi. Dar pe toate acestea vi le vor face din pricina numelui Meu, pentru că ei nu-L cunosc pe Cel ce M’a trimis. De n’aş fi venit şi nu le-aş fi grăit, păcat n’ar avea; dar acum ei nu au cuvânt de dezvinovăţire pentru păcatul lor. Cel ce Mă urăşte pe Mine Îl urăşte pe Tatăl Meu. De n’aş fi făcut între ei lucruri pe care nimeni altul nu le-a făcut, păcat n’ar avea; dar acum au şi văzut şi M’au urât – şi pe Mine, şi pe Tatăl Meu, dar aceasta, pentru a se plini cuvântul scris în legea lor: M’au urât pe nedrept. Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu vi-L voi trimite de la Tatăl, Duhul Adevărului, Cel ce din Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine. Dar şi voi mărturisiţi, pentru că de la’nceput sunteţi cu Mine. Pe acestea vi le-am grăit ca să nu vă poticniţi. Vă vor scoate din sinagogi; ba chiar vine ceasul când tot cel ce vă va ucide să creadă că-I aduce închinare lui Dumnezeu.“
VINERI
ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI PATRA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Luca
(XII, 2-12)

is-a Domnul către ucenicii Săi: „Nimic nu este acoperit care să nu se descopere şi nimic ascuns care să nu fie cunoscut. De aceea, câte aţi spus la întuneric se vor auzi la lumină; şi ceea ce aţi vorbit la ureche, în cămări, se va propovădui de pe acoperişuri. Dar vă spun Eu vouă, prietenii Mei: Să nu vă temeţi de cei ce ucid trupul şi după aceea nimic mai mult nu pot face. Vă voi arăta însă de cine să vă temeţi: Temeţi-vă de acela care, după ce a ucis, are putere să arunce în gheenă; da, v’o spun Eu vouă, de acela să vă temeţi! Nu se vând oare cinci vrăbii cu doi bani? Şi nici una din ele nu este uitată înaintea lui Dumnezeu; cât despre voi, şi perii capului vostru, toţi sunt număraţi. Să nu vă temeţi: voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii. Dar vă spun: Pe tot cel ce Mă va mărturisi pe Mine înaintea oamenilor, şi Fiul Omului îl va mărturisi înaintea îngerilor lui Dumnezeu. Iar cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, lepădat va fi înaintea îngerilor lui Dumnezeu. Oricine va spune un cuvânt împotriva Fiului Omului, va fi iertat; dar cel ce va blasfemia împotriva Duhului Sfânt, nu va fi iertat. Iar când vă vor duce în sinagogi şi la dregători şi la stăpâniri, nu vă îngrijiţi cum sau ce să răspundeţi sau ce să spuneţi, că Duhul Sfânt, în chiar ceasul acela, vă va învăţa ce trebuie să spuneţi“.

EVANGHELIA ZILEI: 2018-10-25

JOI
ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI PATRA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Luca
(XI, 47-54; XII, 1)

is-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: „Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor!, că voi clădiţi mormintele profeţilor, dar părinţii voştri i-au ucis. Deci voi sunteţi martori şi încuviinţaţi faptele părinţilor voştri; pentru că ei i-au ucis, iar voi le clădiţi mormintele!… De aceea şi înţelepciunea lui Dumnezeu a zis: Voi trimite la ei profeţi şi apostoli; şi dintre ei vor ucide şi vor prigoni; ca să se ceară de la neamul acesta sângele tuturor profeţilor care s’a vărsat de la întemeierea lumii, de la sângele lui Abel până la sângele lui Zaharia, cel ce a pierit între altar şi templu. Adevăr vă spun: Se va cere de la neamul acesta! Vai vouă, învăţătorilor de lege!, că aţi acaparat cheia cunoaşterii; voi înşivă n’aţi intrat, iar pe cei ce voiau să intre i-aţi împiedicat“. Ieşind El de acolo, cărturarii şi fariseii au început să-L urască cu înverşunare şi să-L facă să vorbească despre mai multe, pândindu-L şi căutând să prindă ceva din gura Lui, ca să-I găsească vină. Între timp, adunându-se mulţime de oameni – atât de mare încât se călcau unii pe alţii – Iisus a început să le vorbească mai întâi ucenicilor Săi: „Feriţi-vă de aluatul fariseilor, care este făţărnicia;“

EVANGHELIA ZILEI: 2018-10-24

MIERCURI
ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI PATRA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Luca
(XI, 42-46)

is-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: „vai vouă, fariseilor!, că daţi zeciuială din izmă şi din untişor şi din toate legumele, dar lăsaţi la o parte dreptatea şi iubirea lui Dumnezeu; pe acestea se cuvenea să le faceţi, fără ca pe acelea să le lăsaţi. Vai vouă, fariseilor!, că iubiţi scaunele cele dintâi în sinagogi şi salutările în pieţe. Vai vouă, cărturari şi farisei făţarnici!, că sunteţi ca mormintele ce nu se văd şi pe care oamenii calcă fără s’o ştie“. Şi răspunzând unul dintre învăţătorii de lege, I-a zis: „Învăţătorule, spunând acestea ne ocărăşti şi pe noi?“ Iar El a zis: „Vai şi vouă, învăţătorilor de lege!, că-i împovăraţi pe oameni cu sarcini anevoie de purtat, dar voi nici cel puţin c’un deget nu le-atingeţi.“

EVANGHELIA ZILEI: 2018-10-23

MARŢI
ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI PATRA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Luca
(XI, 34-41)

is-a Domnul: „Ochiul tău este luminătorul trupului. Când ochiul tău este curat, şi trupul tău întreg e luminat; dar când ochiul tău este rău, şi trupul tău e întunecat. Aşadar, ia seama ca lumina din tine să nu fie întuneric. Prin urmare, dacă tot trupul tău este luminat, neavând nici o parte întunecată, luminat va fi în întregime, ca atunci când te luminează făclia cu strălucirea ei“. Şi pe când El vorbea, un fariseu L-a rugat să prânzească la el; şi intrând, a şezut la masă. Iar fariseul s’a mirat văzând că El nu S’a spălat înainte de masă. Şi Domnul i-a zis: „Acum, voi, fariseilor, curăţiţi partea din afară a paharului şi a blidului, dar lăuntrul vostru este plin de răpire şi de viclenie. Nebunilor! Oare nu cel ce a făcut partea din afară a făcut-o şi pe cea dinlăuntru? Dar daţi-le ca milostenie pe cele dinlăuntrul vostru şi, iată, toate vă sunt curate!…“

EVANGHELIA ZILEI: 2018-10-22

LUNI
ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI PATRA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Luca
(XI, 29-33)

n vremea aceea, adunându-se popor mult, Iisus a început să grăiască, zicând: „Neamul acesta este neam viclean; cere semn, dar semn nu i se va da, în afară de semnul profetului Iona. Că precum a fost Iona semn pentru Niniviteni, tot aşa şi Fiul Omului va fi pentru neamul acesta. Regina de la miazăzi se va ridica la judecată cu bărbaţii neamului acestuia şi-i va osândi, pentru că ea a venit de la marginile pământului ca să asculte înţelepciunea lui Solomon; şi iată, aici e mai mult decât Solomon! Bărbaţii din Ninive se vor scula la judecată cu neamul acesta şi-l vor osândi, pentru că ei s’au pocăit la propovăduirea lui Iona; şi iată, aici e mai mult decât Iona! Nimeni, aprinzând făclia, nu o pune în loc ascuns, nici sub obroc, ci în sfeşnic, pentru ca cei ce intră să vadă lumina.“

EVANGHELIA ZILEI: 2018-10-21

DUMINICA
A DOUĂZECI ŞI TREIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Luca
(VIII, 26-39)

n vremea aceea a ajuns Iisus cu corabia în ţinutul Gherghesenilor, care este în faţa Galileii. Şi ieşind El pe uscat, L-a întâmpinat un bărbat din cetate, care avea demoni; de multă vreme el cu haină nu se îmbrăca şi în casă nu mai locuia, ci în morminte. Şi văzându-L pe Iisus, a strigat şi a căzut înainte-I şi cu glas mare a zis: „Ce-ai cu mine, Iisuse, Fiul Dumnezeului Celui-Preaînalt? Rogu-te să nu mă chinuieşti…“. Că-i poruncea duhului necurat să iasă din om. Fiindcă de mulţi ani îl stăpânea; şi-l păzeau legat în lanţuri şi’n obezi, dar el, sfărâmând legăturile, era gonit de demon în pustiu. Şi l-a întrebat Iisus: „Care-ţi este numele?“ Iar el a zis: „Legiune“. Că demoni mulţi intraseră în el. Şi-L rugau pe El să nu le poruncească să meargă în adânc. Şi era acolo o turmă mare de porci care păştea pe munte. Şi L-au rugat să le îngăduie să intre în ei; şi le-a îngăduit. Şi ieşind demonii din om, au intrat în porci, iar turma s’a repezit de pe stâncă’n lac şi s’a înecat. Iar păzitorii, văzând ce s’a întâmplat, au fugit şi au dat de veste în cetate şi prin sate. Şi au ieşit să vadă cele întâmplate şi au venit la Iisus; şi pe omul din care ieşiseră demonii l-au găsit îmbrăcat şi întreg la minte, şezând jos, la picioarele lui Iisus; şi s’au înspăimântat. Şi cei care văzuseră le-au spus cum a fost izbăvit demonizatul. Şi toată mulţimea din ţinutul Gherghesenilor L-a rugat să plece de la ei, că erau cuprinşi de frică mare. Iar El, intrând în corabie, S’a înapoiat. Iar bărbatul din care ieşiseră demonii Îl ruga să rămână cu El. Iisus însă l-a trimis înapoi, zicând: „Întoarce-te la casa ta şi spune cât a făcut Dumnezeu pentru tine“. Şi a plecat, propovăduind în toată cetatea cât a făcut Iisus pentru el.