Categorie: Tristețe/Depresie/Supărare

Dar cu oamenii invidioşi cum ne luptăm?

121281_dscf4523Părinte, de unde vine invidia? Cum e cu omul in­vidios?

De la diavol vine, de unde din altă parte?!

Ce vă spuneam eu până acum? Toţi cei care se duc la biserică, toţi cei care se mărturisesc, toţi cei care se scoală noaptea la rugăciune, fac lucruri bune. Dar cel mai mult contează să ne păzim şi să nu osândim.

De ce tot zic eu să nu osândim? Pentru că o să obser­vaţi şi frăţiile voastre că patima osânditului o au înde­osebi oamenii cei invidioşi…

Dar ne putem apropia de cei invidioşi? Putem să-i îndreptăm?

Putem să ne apropiem de ei, dar cu grijă, căci toţi acei care au invidie în suflete sunt oameni foarte periculoşi.

Să ţineţi minte de la mine: omului invidios să nu-i spui niciodată bucuria ta! Spune-i doar scârba ta, numai supărarea pe care o ai. Că, dacă îi spui scârba ta; el se va linişti.

Aşa îi liniştim, văzându-ne întristaţi?

Aşa, aşa…

Adică să nu ne bazăm pe aceia, să le spunem doar necazurile noastre…

Exact. Ţine minte aşa: să nu te jeluieşti niciodată la omul invidios, căci cu nimic nu te va ajuta. Pentru că omul invidios nu te poate ajuta, căci în el sălăşluieşte un duh necurat, nu Duhul lui Dumnezeu. Cine are Duhul lui Dumnezeu, are dragoste, are milă, iartă, e iubitor si milos. Omul invidios nu are nimic din toate astea.

Părinte, dar cu oamenii răi la fel ne luptăm? Arătându-ne doar necazurile?

La fel. Dar, să ştii de la mine, nu cu oamenii trebuie să ne luptăm, ci cu duhurile din ei.

Pe duşman îl dezarmezi cu dragoste, cu daruri şi cu un cuvânt bun. Omul acela care ţi-este vrăjmaş, dacă vede că vii la el cu daruri şi cu un cuvânt bun, îl va lăsa pe Duhul Sfânt să izgonească din sufletul lui duhurile rele de care este cuprins şi va scăpa de ele.

Aşa că, atunci când vedem pe cineva că se uită urât la noi, sau ne vorbeşte urât, ne bârfeşte, trebuie să spunem în gând o rugăciune prin care să-i cerem Bunului Dum­nezeu să liniştească acea persoană şi, în acelaşi timp, să ne arătăm mila faţă de acel om.

Căci ajută foarte mult să ai milă faţă de aproape, doar aşa câştigi un duşman de partea ta.

Dar avem noi puterea de a ne ruga pentru duşma­nul nostru?

Avem! Trebuie să avem!

La rugăciunea Tatăl nostru se spune aşa: „Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri!”. De aceea, de pildă, nu avem voie să dăm pe ni­meni în judecată. Că, dacă dăm pe cineva în judecată, nu mai putem spune Tatăl nostru.

Şi-apoi, ca să te rogi pentru duşmanul tău, îţi trebuie smerenie.

“Convorbiri cu părintele Proclu Nicău – pustnicul din Munţii Neamţului”, Fabian Anton

Când vine tristețea…

4779                    „Tristețea este rana sufletului” (Sf. Ioan Gură de Aur)

 Nu fiecare zi e plină de lumină. Mai sunt și dintre cele sumbre. Dar important nu este cum e timpul afară, ci cum te simți sufletește.

Mă apasă o tristețe profundă și sunt mâhnit, pentru că oamenii nu vor să-și schimbe viața, nu se întorc cu fața spre Dumnezeu, irosesc zile, ani, chiar întreaga viață pe lucruri de nimic…

Pe de altă parte, sunt conștient de faptul că nu sunt în stare să răstorn munții și să schimb mentalitatea, atitudinea, caracterul, năravurile și moravurile celor din jur.

Urmează să-mi schimb atitudinea față de tot ce mă înconjoară. Să-mi schimb ochii.

Lumea necesită a fi acceptată și iubită așa cum este, cel mult ajutată să tindă spre o viață îmbunătățită. Dumnezeu este cel care face minuni, noi doar îi cerem ajutorul pentru noi și pentru aproapele. Iată ce ne zice Sf. Siluan Athonitul: „Sufletul, când se roagă pentru lume, ştie mai bine, fără ziare, cum suferă întreg pământul, ştie şi care sunt nevoile oamenilor, şi îl doare pentru ei. Ziarele scriu nu despre oameni, ci despre întâmplări, şi nici aia adevărat; ele aduc tulburare minţii şi adevărul tot nu-l vei afla din ele; dar rugăciunea curăță mintea şi ea vede mai bine totul.” Să ne corectăm vederea prin rugăciune!

Nu avem dreptul să lăsăm aripile în jos, nu e voie să cădem în deznădejde, ci să ne încredem în ajutorul Celui de Sus și să luptăm pentru o viață înduhovnicită.

Foarte profund la acest capitol este Nicolae Steinhardt. Iată câteva spicuiri din operele sale: „Există momente în care deznădejdea pare a fi singura soluţie şi numai strigătul instantaneu îţi poate controla angoasa. Există şi o fericire exaltată dacă, în loc de a urla spui: Îţi mulţumesc, Doamne, că m-ai făcut om şi m-ai înzestrat cu liberul arbitru. Pot îndura, pot răbda. Nu cârtesc, nu mă vait, nu mă dau bătut, mă ţin tare, sfidez Realitatea, o fac de ruşine şi ocară. Nu degeaba m-ai făcut om… În prezenţa valurilor vieţii, a multiplelor ei furtuni, ispite, capcane, avalanşe, zgomote şi furii, creştinul e dator să-L aleagă – oricât ar fi tumultul de mare, de năprasnic, de incontestabil – pe Hristos. (Furtuna este realitatea, dar Adevărul este Hristos!)… Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur… ”

Schimbându-ne atitudinea, apropiindu-ne de aproapele nostru, așa cum este, ne apropiem de Dumnezeu. Astfel, ne apropiem de dragoste, care face minuni, sparge ghețari, încălzește inima și ne face să ne bucurăm de viață, care e un dar de nedescris.

„Să iubim pe tot omul, din suflet; dar să nu ne punem nădejdea în niciunul dintre oameni. Căci câtă vreme ne susţine Domnul, ne înconjoară mulţime de prieteni şi toţi vrăjmaşii noştri sunt fără putere. Când însă ne părăseşte Domnul, atunci ne părăsesc şi toţi prietenii şi vrăjmaşii dobândesc putere împotriva noastră. Dar şi cel ce îndrăzneşte, bizuindu-se pe sine, va cădea cu cădere jalnică. Cel ce însă se teme de Domnul iarăşi se va înălţa.” – ne spune Sf. Maxim Mărturisitorul.

Să alegem a fi în ceata celor veseli și plini de viață în dragostea lui Hristos și norii tristeții se vor risipi!

 Preot Octavian MOȘIN