Archive for the 'Romania' Category

11
Mar
15

Patriarhia Română: Faptul că peste 90% din elevi vor ora de Religie are valoare de referendum

Faptul că peste 90 la sută dintre elevi s-au înscris la ora de religie are valoare de referendum, potrivit Patriarhiei Române.

„După ce unii adversari ai orei de Religie au obţinut decizia nr. 669/12 noiembrie 2014 a Curţii Constituţionale a României care condiţionează participarea elevilor la ora de religie de o cerere scrisă a părinţilor, tutorelui legal instituit sau a elevului major, sub pretextul exercitării (sau verificării) libertăţii conştiinţei şi a credinţelor religioase, răspunsul pozitiv al majorităţii covârşitoare a părinţilor şi copiilor majori a fost masiv şi demn, exprimând importanţa religiei în viaţa poporului român. O majoritate de peste 90% a elevilor din şcolile publice de stat care au în oferta educaţională Religia a ales să se înscrie la această disciplină, în pofida perioadei foarte scurte de înscriere (aproape trei săptămâni) şi a multor eforturi pentru şcoli şi dificultăţi umilitoare pentru părinţi. Acest rezultat cu valoare de referendum cheamă Familia, Şcoala şi Biserica la dialog, coresponsabilitate şi cooperare pentru promovarea unei educaţii integrale care uneşte formarea spirituală cu informarea ştiinţifică a elevilor”, arată Patriarhia, într-un comunicat de presă.

Citește în continuare ‘Patriarhia Română: Faptul că peste 90% din elevi vor ora de Religie are valoare de referendum’

Anunțuri
10
Mar
15

Ministerul Educaţiei: Înscrierea la ora de Religie este posibilă şi în continuare

Înscrierea pentru participarea la ora de Religie este posibilă şi după data de 6 martie, acest termen-limită pentru strângerea opţiunilor fiind stabilit pentru că în 9 martie se împlinesc cele 45 de zile de la publicarea în MO a deciziei Curţii Constituţionale, a anunţat Ministerul Educaţiei, potrivit MEDIAFAX.

Citește în continuare ‘Ministerul Educaţiei: Înscrierea la ora de Religie este posibilă şi în continuare’

03
Mar
15

Patriarhul Daniel: „Înscrierea la ora de religie, un act de mărturisire publică a credinței”

Un mod deosebit de mărturisire a credinței astăzi, într-o lume din ce în ce mai secularizată este și frecventarea orei de Religie la școală și deci, înscrierea pentru a frecventa ora de Religie la școală acum după ce Curtea Constituțională a României, prin decizia sa din noiembrie 2014, a spus că pentru a frecventa ora de Religie cei care doresc să urmeze ora de Religie trebuie să se înscrie(…)Ca atare, înscrierea pentru ora de Religie este un act de credință, de mărturisire publică a credinței, a iubirii noastre față de Hristos și a dorinței noastre de a crește spiritual. Biserica a botezat copiii pe care parinții i-au născut și i-au adus să fie botezați. Dacă Biserica a botezat copiii înseamnă că are și datoria de a-i crește în credință”, a spus PF Daniel, potrivit site-ului Basilica al Patriarhiei Române.

Citește în continuare ‘Patriarhul Daniel: „Înscrierea la ora de religie, un act de mărturisire publică a credinței”’

18
Feb
15

Ministerul Educaţiei se răzgândeşte: ora de Religie devine opţională pentru elevi din martie

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei a declarat că înscrierile la ora de Religie devine opţională pentru elevi încă din acest semestru. Astfel, părinţii pot depune cerere prin care să îşi înscrie copiii la ora de Religie, până pe 6 martie 2015, pentru anul şcolar în curs. Cei care nu depun cerere, nu fac Religia în semestrul doi.

Pe 9 martie 2015 expiră termenul de 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale,de aici rezultând graba Ministerului Educaţiei de a recurge la înscrieri pentru această disciplină încă din semestrul curent.

Citește în continuare ‘Ministerul Educaţiei se răzgândeşte: ora de Religie devine opţională pentru elevi din martie’

28
Ian
15

Patriarhia Română: Ora de religie promovează comportamentul paşnic, într-o vreme a mişcărilor extremiste

Ora de religie din România promovează valorile umane perene şi comportamentul paşnic, într-o vreme în care în alte ţări mulţi tineri educaţi în spiritul secularismului se îndreaptă spre mişcări extremiste, arată Biserica Ortodoxă Română.

Citește în continuare ‘Patriarhia Română: Ora de religie promovează comportamentul paşnic, într-o vreme a mişcărilor extremiste’

17
Ian
15

Preotul Mihai-Andrei Aldea: Eu şi peste un milion de oameni refuzăm cardul de sănătate. Răspunsul CNSAS

refuz_cardul-de-sanatate-cu-cipReprezentanţii unor organizaţii religioase au declarat vineri, într-o întâlnire cu autorităţile, că nu doresc carduri de sănătate, pentru că datele medicale nu sunt în siguranţă, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Vasile Ciurchea, spunând că le pot fi date adeverinţe, relatează Mediafax.

„Binele dumneavostră nu este şi binele nostru. Nu vrem card”, au spus încă din deschiderea dezbaterii publice primii vorbitori din partea asociaţiilor religioase.

„Vrem alternative, adică adeverinţe fără cip. Card îneamnă drac, iar cipul conţine cifra diavolului, 666. Nu vrem ca datele noastre medicale să ajungă la oricine (…). Daţi-mi 24 de ore şi vă sparg orice site„, a continuat unul dintre vorbitori, arătând că acordul pentru donare de organe exprimat prin card îi poate face pe titulari să se teamă că vor deveni victime ale traficului de organe.

Alţi reprezentanţi ai acestor asociaţii au mai spus că prin card se urmăresc „interese obscure din afara României”.

Părintele Mihai-Andrei Aldea, de la Mănăstirea Paltin Petru Vodă din judeţul Neamţ, a spus că peste un milion de oameni au refuzat cardul.

Eu şi peste un milion de oameni refuzăm cardul, din motive foarte diferite: unii din motive de conştiinţă pur şi simplu, alţii din motive de conştiinţă religioasă, alţii pentru că au dreptul să refuze procesarea datelor personale după voia altor instituţii. Din nenorocire, instituţiile statului aplică logica teroriştilor de la Paris: dacă nu eşti de acord cu noi, te omorâm. Pentru că aceşti oameni care nu acceptă cardul de sănătate, în lipsa unei alternative, sunt condamnaţi la moarte, la execuţie, aceia dintre ei care sunt grav bolnavi şi li se refuză dreptul la consultaţie, culmea aberaţiei. În hotărârea de Guvern este o alternativă, dar aceasta este restrânsă la ceea ce vor legiuitorii, dacă o lărgesc pentru libertatea de conştiinţă s-a rezolvat problema şi dezbaterea este inutilă”, a spus părintele Mihai-Andrei Aldea.

Întrebat cine sunt cei 1 milion de oameni care refuză cardul, preotul a spus că sunt din toate categoriile: creştini ortodocşi, oameni de alte religii şi grupuri de atei.

„Vorbim de peste un milion de cetăţeni care au semnat în urmă cu câţiva ani un document pe care l-au trimis la preşedinţie. Ni s-a răspuns că ni se va da alternativă. De patru ani, Ministerul Sănătăţii ne-a promis o alternativă. De ce îl refuzăm? De exmplu, pentru că este prevăzut că se dă cu acordul al asiguratului. Dacă te obligă, eşti constrâns”, a mai spus preotul.

Preşedintele CNAS, Vasile Ciurchea, a spus că din datele autorităţilor sunt doar 2.000 – 3.000 de români care refuză cardul, dar că va exista o alternativă.

„Cu certitudine, am subliniat de câteva ori, vom găsi o alternativă la card. În momentul de faţă aş vrea să văd câţi sunt cei care refuză. Din datele noastre sunt puţini, două sau trei mii. O parte din cei care au returnat cardul acum vin şi-l cer. Este clar că trebuie să găsim o alternativă pentru că sunt oameni care îl refuză din motive mai mult sau mai puţin obiective, mai mult sau mai puţin înţelese de mine. Dar sigur acea adeverinţă o să îi pună pe drumuri, de la casă, la medic şi aşa mai departe. Dacă doresc adeverinţa, rămâne adeverinţa, nu doresc ca cineva să rămână fără servicii medicale pentru faptul că s-a introdus cardul. (…) Nu suntem împotriva acestor opinii, respectăm credinţa, respectăm absolut tot ce doreşte pacientul, dar cardul la noi sau în alte sisteme de asigurare, pentru că toate sistemele de asigurare au card, nu face altceva decât să pună ordine în acordarea serviciilor şi în eficientizarea banilor”, a explicat Ciurchea.

În pofida asigurărilor date de preşedintele CNAS că va fi luată în calcul o alternativă, unii au cerut demisia acestuia.

sursa activenews.ro

16
Ian
15

Athanasios Rakovalis despre canonizarea Cuviosului Paisie Aghioritul

Untitled-1La câteva ore după ce Patriarhia Ecumenică  a făcut cunoscută, în data de 13 ianuarie 2015, înscrierea Cuviosului Paisie Aghioritul în Sinaxarul Bisericii Ortodoxe, un telefon venit din partea dlui Athanasios Rakovalis avea să mă facă părtaș bucuriei pe care o așteptam de multă vreme. Am ajuns în câteva minute la Mănăstirea Suroti. M-am închinat, în sunet de clopote bătute special pentru marele eveniment, la mormântul de acum recunoscutului Sfânt Paisie Aghioritul. Credincioșii deja începeau să se adune. O atmosferă de neuitat. La plecare, am poposit la locuința celui care m-a introdus în această stare duhovnicească.

Domnul Rakovalis mă aștepta cu bucuria zugrăvită pe chip. Am insistat ca, înainte chiar de a mă așeza, să-mi acorde un scurt interviu despre ceea ce se petrecuse în acea zi. Smerenia, care-l împingea să nu vorbească, a cedat în fața datoriei morale de a da mărturie despre cel care, timp de 12 ani, l-a călăuzit îndeaproape duhovnicește, deschizându-i calea spre Rai.

Vă prezentăm interviul respectiv, amintindu-vă că interlocutorul este autorul cărților ”Părintele Paisie mi-a spus”, ”Marii inițiați ai Indiei și Părintele Paisie” etc. În perioada 13-15 noiembrie 2014, a fost unul dintre invitații Mitropoliei Moldovei și Bucovinei la Simpozionul Internațional dedicat Cuviosului Paisie Aghioritul ”Întâlnirea cu Părintele duhovnicesc” organizat la Mănăstirea Neamț.

Interviu realizat de Pr. drd. Petru Sidoreac

 

 

 




Blog Stats

  • 226,668 hits
Septembrie 2017
L M M M V S D
« Aug    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Adormirea Maicii Domnului Aghiasma Ajunul Bobotezei apa sfintita Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat Ce putem face când apar necazurile în familie Ce simbolizeaza semnul Crucii savarsit de credinciosi? Cine este Maica Domnului pentru mine? cinstit de musulmani Cred Cum putem cinsti cu evlavie Sfanta Cruce? dar „miluiește-mă” el nu suportă să audă niciodată De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Despre pacat si boala Doamne DUMNEZEU EVANGHELIA ZILEI: 2014-05-08 Focsani frate fraților! Hristos Icoana Sfantului Gheorghe de la Manastirea Zografu Icoanele in cultul ortodox Ilie Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Ingerul pazitor in Vinerea Mare Ispitele Izvorul Tamaduirii Joia din Saptamana Patimilor Lunea Sfantului Duh Nasterea Maicii Domnului Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul Nimeni nu L-a vazut pe Hristos inviind Noi Nu te atinge de Mine omule Petru si Pavel - sarbatoarea dragostei lui Hristos Piata Unirii Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintelor Pasti Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Predica la Duminica dupa Inaltarea Sfintei Cruci Predica la Duminica Sfintei Cruci Predică la Duminica a IX-a după Rusalii - Umblarea pe mare - Potolirea furtunii Preot Tudor Marin Rugăciune către Maica Domnului Rugăciune către Maica Domnului pentru potolirea întristărilor Rugăciune de mulţumire către Maica Domnului Rugăciune de mulțumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu Saptamana Alba Saptamana Luminata Sf. Ioan Botezatorul sfantul care aduce ploaia Sfantul Epitaf Sfantul Mucenic Gheorghe Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil Sfintii Imparati Constantin si Elena Sfintii Petru si Pavel Să vă mărturisiţi şi să vă cununaţi la biserică Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul Trecerea pe sub masa Viaţa şi pătimirea Sfîntului Sfinţitului Mucenic Ciprian şi a Sfintei Muceniţe Iustina fecioara “Maica Domnului “Miluiește-mă „Doamne Iisuse Hristoase „Părinte