Etichetă: Drumul de la îndoială la certitudine

Drumul de la îndoială la certitudine

Sfinții Părinți ne îndeamnă la trăire duhovnicească, la gustarea harului necreat. Sigur că îndoiala poate interveni. Poți fi ispitit în ceasul acela să ceri o minune, să ți se arate Hristos, dacă există. Cuviosul Paisie Aghioritul, în adolescență, a trecut prin această experiență, a îndoielii de existența lui Hristos. În urma unei discuții cu un tânăr despre teoria lui Darwin, Paisie se tulbură în credință, fuge într-un paraclis la rugăciune și se roagă pentru o minune: „Hristoase al meu, dacă exiști, arată-mi-Te!”. Nici un rezultat. Însă, în momentul în care se adună și gândește că Hristos a fost un om fără păcat, bun și drept, omorât din invidie și răutate, pentru care merită să îți dai și viața, minunea se întâmplă. Hristos i se arată, dar, reținem, numai atunci când înfruntă situația cu „mărime de suflet”. Dacă ceri minuni, dar nu faci nimic pentru Hristos, nu va interveni nici o experiență mistică. Darul primit fără jertfă nu va fi prețuit. „Hristos cerea mai întâi credința în puterea lui Dumnezeu și apoi făcea minunea”.

(mai mult…)

Reclame