Etichetă: începutul sfârşitului?!

Să fie, oare, începutul sfârșitului ?!

Circulă pe WhatsApp un mesaj injurios la adresa celor care au susţinut recentul Referendum pentru familie, semnat de Ana-Maria Caia, fiica unui respectabil preot de sub tâmpa Cetăţii Neamţului, mesaj pe care l-am primit şi eu. Naratoarea povesteşte despre durerea pe care a încercat-o în ziua votului pentru validarea referendumului, când România „se tăvălea în cea mai mare mocirlă”. Iniţiativa cetăţenilor care au voit definirea căsătoriei, protejarea familiei, a copiilor, a normalităţii, a democraţiei, a suveranităţii şi a libertăţii nu reprezenta nimic altceva pentru „ilustra noastră intelectuală”, sosită la Iaşi pentru lansarea propriului volum presărat cu „minuni”, decât „mocirla unui referendum întunecat”.

(mai mult…)

Reclame