Etichetă: răbdare

Răbdare, răbdare, răbdare …

Tertulian, Despre răbdare, XV, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 3, p. 197

„Căci răbdarea pune în sigu­ranță pe toate cele plăcute Lui, ajută la îndeplinirea tuturor poruncilor Lui: întărește credința, asigură pacea, păzește dragostea, învață umilința, așteaptă căința, cheamă pocăința, conduce trupul, păstrează spiritul, înfrânează limba, stăpânește mânia, înfrânge ispitele, alungă scandalurile, consfințește martiriile, mângâie pe cel sărac, temperează pe cel bogat, nu nimicește pe cel slab, nu-l semețește pe cel sănătos, îl desfată pe cel credincios, îl găzduiește pe străin, îl încre­din­țează pe serv stăpânului și pe stăpân lui Dumnezeu, împo­do­bește pe femeie, îl dovedește pe bărbat; este iubită în copil, lăudată în tânăr, respectată în bătrân; este frumoasă pentru ambele sexe, la orice vârstă. Haide acum, dacă vrei, să-i cunoaș­tem de aproape chipul și obiceiurile. Fața îi este liniștită și binevoitoare, fruntea senină, necontractată de nici un rid al tristeții și al mâniei. Sprâncenele neîncruntate a supărare, cu ochii privind în jos de umilință, nu de nefericire, gura însemnată cu cinstea vorbirii măsurate, culoarea cum se cuvine celor liniștiți și nevătămători; mișcarea capului și râsul amenințător împotriva diavolului, îmbrăcămintea curată și căzând cuviincios pe corp, ca una care nici nu se îngâmfă, nici nu se dezonorează. Șade pe tronul acelui spirit prea blând și prea binevoitor, care nici nu se frământă în vârtej, nici nu se întunecă de nor, ci este de o seninătate tânără, deschis și simplu, cum l-a văzut pentru a treia oară Ilie. Unde este Dumnezeu, acolo este și fiica sa, răbdarea. Așadar, când coboară Duhul lui Dumnezeu, îl însoțește în chip nedespărțit răbdarea. Dacă o vom despărți de Duh va rămâne în noi întotdeauna? Nu știu cât ar sta cu noi. Fără ea, ca însoțitoare și conducătoare în orice loc și timp, spiritul nostru în chip sigur s-ar înăbuși. Singur n-ar putea rezista la atacurile dușmanului, fiindcă i-ar lipsi mijlocul de a rezista.”

(mai mult…)

Crucea înseamnă curaj, răbdare, dar, mai ales, dragoste…

cruce8Un tânăr dornic de aleasă învăţătură s-a dus odată la o mănăstire, să-i ceară sfat unui bătrân călugăr:

– Părinte, daţi-mi, vă rog, o carte din care să pot învăţa cel mai bine cum trebuie să fie un creştin; cum trebuie să gândească, ce trebuie să facă; o carte care să-mi explice toate aceste lucruri!

Călugărul i-a spus că are o asemenea carte în chilia sa şi s-a dus să o aducă, însă, după câteva clipe, s-a întors ţinând în mână o cruce pe care i-a întins-o tânăru­lui. Văzându-l mirat, i-a spus:

– Fiule, crucea este cea mai de seamă învăţătură pe care Dumnezeu i-a dat-o omului. Pentru noi, Mântuitorul S-a jertfit pe cruce, arătându-ne astfel ce înseam­nă să iubeşti, fiindcă a făcut acest lucru din dragoste pentru oameni. Crucea înseamnă tocmai calea pe care omul ajunge la iubire, adică la Dumnezeu. Cel ce ştie să-şi poarte crucea, poartă cu el, în acelaşi timp, harul şi iubirea Domnului. De aceea, crucea nu este o povară, ci o bucurie; când te dăruieşti celui drag, nu o faci cu tristeţe şi cu reţinere, ci cu bucurie şi entuziasm.- Crucea înseamnă, deci, curaj, răbdare, dar, mai ales, dragoste.

Doreai o carte pe care să o citeşti cu ochii şi a cărei învăţătură să îţi lumineze mintea. Iată, în schimb, crucea – o carte pe care o vei citi cu sufletul şi a cărei învăţătură îţi va lumina întreaga viaţă.

“Crucea, izvor de tămăduire, uşa Tainelor, arma păcii, veselia sufletului meu.” 

Leon Magdan, Cele mai frumoase Pilde şi povestiri creştin-ortodoxe, Editura Aramis, p.31

În creşterea copiilor trebuie multă atenţie, răbdare, şi mai ales rugăciune

copiii-la-slujbele-bisericiiTatăl să ia aminte să n-o tulbure pe femeia însărcinată, pentru nici o pricină. Când se întoarce de la lucrul lui, nervos sau abătut, mai bine să facă un mic ocol ca să-şi revină, şi după aceea să se întoarcă la casa sa liniştit şi cu zâmbetul pe buze, puţin mai târziu.

Când se naşte copilul, mama trebuie să-l alăpteze cât de mult poate. Laptele mamei este cel mai bun, ajută mult copilul – care nu se îmbolnăveşte uşor. Alăptatul înseamnă mai multe lucruri. Copiii nu primesc doar lapte, ci şi iubire, afecţiune, tandreţe, se simt în siguranţă şi devin mai puternici trupeşte şi sufleteşte.

Părinţii nu lasă copiilor lor drept moştenire doar case, ogoare sau bani. Lasă şi moştenire duhovnicească patimile sau virtuţile lor. Astfel, există copii care au de la părinţii lor o bogată moştenire duhovnicească, cu multe virtuţi şi, dacă adaugă şi lupta lor dusă cu dăruire, pot ajunge pe culmi duhovniceşti înalte.

Părinţii au o mare îndatorire să dea copiilor o educaţie creştinească bună. Acest lucru este pentru copii izvorul cel mai important al vieţii lor. Copiii încă de mici trebuie să înveţe să lucreze, să “pescuiască”. Părinţii lor trebuie să-i pună la treburile casei încă de mici, ca mai târziu să devină bărbaţi în viaţă. Din nefericire, mulţi părinţi îi învaţă rău şi după aceea ajung nefericiţi.

Să nu-i constrângeţi pe copiii voştri fără discernământ şi să nu fiţi prea aspri cu ei. Trebuie mare atenţie! Astăzi copiii au maşină cu motor iute, doar roţile sunt grele. Ei vor doar să fie împinşi ca să ţâşnească.

Astăzi, cu mic cu mare, oamenii trăiesc într-o lume ca într-un spital de nebuni. Trebuie multă atenţie, răbdare, şi mai ales rugăciune.

Din Cuviosul Paisie Aghioritul, Mica Filocalie, Editura Egumeniţa, 2009, p. 26-27