Posts Tagged ‘Semnificația Sfintei Cruci

13
mart.
18

Semnificația Sfintei Cruci

Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, partea a doua, 97, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 80, pp. 244-246

„Căci crucea e privită după formă, după compoziție, după proprietatea părților, după lucrare și după alte multe laturi pe care le văd cei ce iubesc să contemple lucrurile dumnezeiești. După formă, crucea e privită când se observă puterea ei ce cuprinde toate, cele de sus, cele de jos și cele de amândouă părțile, până la marginile lor. După compoziție, când se observă în ea ființa, pronia și judecata, sau manifestările acestora, adică înțelepciunea, cunoștința și virtutea Puterii care toate le cârmuiește: ființa și înțelepciunea, fiind creatoare, prin linia ridicată în sus; pronia și cunoștința, fiind purtătoare de grijă, prin linia culcată; judecata și virtutea, care biruiesc păcatul și strâng cele făcute și îngrijite în obârșia și cauza lor, prin întregul ei. După proprietatea părților, când se vede cum prin linia verticală crucea arată pe Dumnezeu, Care rămâne pururea același și nu iese nicicum din stabilitatea Lui datorită așezării Lui statornice și neclintite, iar prin linia orizontală, toată zidirea în atârnare desăvârșită de Dumnezeu, neavând alte obârșii ale existenței sau altă bază afară de Dumnezeu. După lucrare, când se vede însemnând inactivitatea și mortificarea celor ce s-au fixat prin ea. În înțelesul acesta socotesc că a luat învățătorul cuvântul prorocesc.

Citește în continuare ‘Semnificația Sfintei Cruci’

Reclame



Blog Stats

  • 278,238 hits
iunie 2018
L M M J V S D
« mai    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Arhive

Adormirea Maicii Domnului Aghiasma Ajunul Bobotezei apa sfintita Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat Ce putem face când apar necazurile în familie Ce simbolizeaza semnul Crucii savarsit de credinciosi? ce să fac?” Cine este Maica Domnului pentru mine? cinstit de musulmani Cred Crucea ... Căsătoria dar „miluiește-mă” el nu suportă să audă niciodată De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Despre pacat si boala Doamne DUMNEZEU Femeile mironosite Focsani frate fraților! Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur Hristos Icoanele in cultul ortodox Ilie Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Ingerul pazitor Intampinarea Domnului Ispitele Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Lunea Sfantului Duh Nasterea Maicii Domnului Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul Noi Nu te atinge de Mine omule Petru si Pavel - sarbatoarea dragostei lui Hristos Piata Unirii Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Predica la Duminica dupa Botezul Domnului Predică la Duminica a IX-a după Rusalii - Umblarea pe mare - Potolirea furtunii Preot Tudor Marin Rugăciune către Maica Domnului Rugăciune către Maica Domnului pentru potolirea întristărilor Rugăciune către Sfântul Înger Păzitor Rugăciune de mulţumire către Maica Domnului Rugăciune de mulțumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu răbdare Saptamana Alba Saptamana Luminata Sf. Ioan Botezatorul sfantul care aduce ploaia Sfantul Epitaf Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Să vă mărturisiţi şi să vă cununaţi la biserică Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul zi de post negru întocmai cu Apostolii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Doamne Iisuse Hristoase „Părinte
Reclame