Archive for the 'Editorial' Category

15
Mar
17

BALENA ALBASTRĂ, jocul care a ucis deja ZECI de tineri. AFLĂ CUM SE JOACĂ BALENA ALBASTRĂ

BALENA ALBASTRĂ este un joc pe reţelele de socializare care a ucis deja zeci de tineri în Republica Moldova şi care începe să facă victime şi în România.

Citește în continuare ‘BALENA ALBASTRĂ, jocul care a ucis deja ZECI de tineri. AFLĂ CUM SE JOACĂ BALENA ALBASTRĂ’

16
Noi
15

Despre neo-satanismul de feisbuc

satanisti

Cum credeți, de ce apostolul Ioan a zis: ”Iubiților, cercetați duhurile”? (1 Ioan 4, 1). Nu a zis cercetați vorbele, cercetați ideile. Căci fiecare vorbă și fiecare idee se zice sub stăpînirea unui duh, bun sau rău. ”Nimeni nu poate să-L mărturisească pe Hristos Domn decît în Duhul Sfînt”, zice apostolul Pavel (1 Corinteni 12, 3). Tot așa, nimeni nu se poate numi satanist, decît în duhul răutății.

Citește în continuare ‘Despre neo-satanismul de feisbuc’

16
Noi
15

Biserica nu are nevoie să se schimbe, ea are nevoie să înceteze să se mai schimbe, să se mai adapteze social …

clopote222-467x350În aceste zile mai mulți intelectuali au vorbit iar despre Biserică. Intelectualii sînt niște oameni care citesc cărți ca să scrie cărți, după care iau acele cărți și te bat cu ele în cap. Un intelectual care nu te bate la cap nu e un intelectual adevărat.

Citește în continuare ‘Biserica nu are nevoie să se schimbe, ea are nevoie să înceteze să se mai schimbe, să se mai adapteze social …’

08
Noi
15

Când cineva vrea să dea în Poporul Român atacă Biserica Ortodoxă Română

„Vrem spitale şi nu Catedrale”, era îndemnul sub care erau românii chemaţi la un protest îndreptat împotriva bisericii române. Nu au venit decât 4 oameni, adică doar cei 4 care chemau lumea la proteste. Românii nu au căzut în această capcana penibilă lansată de cei care vor să atace spiritualitatea românească.

Citește în continuare ‘Când cineva vrea să dea în Poporul Român atacă Biserica Ortodoxă Română’

08
Ian
15

Scuze, dar eu nu sunt Charlie!

je-ne-suis-pas-charlieCa şi în perioada ce a urmat publicării iniţiale a caricaturilor ce îl ridiculizau pe fondatorul religiei musulmane, şi în urma evenimentelor tragice de astăzi, aud tot felul de comentarii ce trădează stupizenie, superficialitate vinovată şi deci o incapacitate de a înţelege natura situaţiei, altminteri extrem de grave (mai ales dacă ţinem cont că recentele atacuri au loc într-o Uniune Europeană care se clatină din temelii pe fondul crizei economice şi a ascensiunii diverselor radicalisme, inclusiv cele de extremă dreaptă, cărora li se dă astfel şi mai multă apă la moară), cu care ne confruntăm.

Comentarii de gen: aceste caricaturi ar trebui să amuze, nu să stârnească ura sau, zeiţa raţiune şi morala naturală ne dictează să răspundem la caricatură tot cu o caricatură, nu cu gloanţe şi ură, şi tot felul de poezii d-astea repetate de toţi oamenii înţelepţi şi responsabili care ne guvernează şi ne informează. În realitate, pe mine ca şi creştin, caricaturi precum cea de mai sus nu mă amuză deloc. Iar teza conform căreia ne-ar dicta morala naturală să răspundem la caricatură cel mult tot cu o caricatură ignoră faptul că aici vorbim de părţi care vorbesc limbaje diferite (şi chiar nu cred că partea islamistă radicală este singura care nu face, în chip decent şi responsabil, eforturi de comprehensiune şi traducere), sau, mai precis, că ceea ce pentru o parte este o simplă caricatură, pentru cealaltă parte este blasfemie. A-i reproşa unui om religios că nu tratează caricatura ca pe o simplă caricatură, ci o tratează ca pe o blasfemie, înseamnă de fapt să-i reproşezi că nu acceptă să-i dictezi tu lui standardele tale de judecată.

Că mie religia îmi spune să răspund la blasfemie cu iartă-l Doamne că n-o şti ce face şi că altuia îi spune să răspundă prin aplicarea pedepsei capitale e un indicator al faptului că, independent dacă ne place sau nu, dacă asta se încadrează sau nu în imaginarul nostru liberal, religiile sunt diferite. Desigur, chestiunea este foarte complexă, iar în contextual actual, abordările urechiste (abordări urechiste care, cel puţin în cazul religiei mele, pe care o cunosc mult mai bine decât pe cea a musulmanilor, abundă în presa românească ori de câte ori se iveşte ocazia) nu sunt doar jenante ci şi periculoase.

Tradiţiile religioase nu sunt omogene şi sunt înscrise în trasee de evoluţie istorică care se intersectează fără să se sincronizeze, dreptul canonic şi hermeneutica textului sacru sunt demersuri ce comportă contextualizări şi nuanţe altminteri pe deplin străine jihadistului de debara (că o fi musulman sau creştin). În general, cei care în urma unor astfel de evenimente vorbesc urechist, întrucât anistoric, de toleranţa creştinismului şi intoleranţa Islamului, ar trebui să facă o călătorie în timp şi să încerce să publice caricaturi cu Iisus Hristos în Geneva lui Calvin şi să vadă ce păţesc după aia (sau chiar în Franţa Restauraţiei, unde, după ani de zile de blasfemiere instituţionalizată şi mascarare sistematică a clerului şi credincioşilor catolici, s-a introdus pedeapsa cu moartea pentru blasfemie).

10922475_830980776965778_814250298895093992_nDincolo de aceste aspecte, cert este că pentru orice om de bun simţ, fie el credincios sau agnostic/ateu, o imagine precum cea de mai sus reprezintă o mostră de cretinism agresiv şi în mod deliberat ofensator, adică un mod de a abuza de libertatea de exprimare, un simptom de degenerare al unei civilizaţii incapabile să mai facă distincţia dintre libertate şi destrăbălare (economică, sexuală, publicistică, mediatică, artistică, ş.a.m.d.) În plus, este ridicol să vezi cum dintr-odată toată lumea se bate în piept cu statutul de valoare nenegociabilă al libertăţii de exprimare, asta de parcă n-am trăi într-o civilizaţie care, ca toate civilizaţiile, îşi are interdicţiile ei, unele dintre ele de bun simţ (n-ai voie să publici glume cu Auschwitz), iar altele aberante (n-ai voie să-ţi exprimi public, cel puţin în anumite locuri din lumea occidentală, părerea că homosexualitatea este un păcat).

Ca atare, trebuie spus că, ceea ce apără acum liderii noştri politici şi liderii de opinie nu este libertatea de exprimare ci “laicitatea” înţeleasă ca libertate de a insulta, fără niciun fel de restricţii, sensibilitatea religioasă a oamenilor de diferite religii şi confesiuni. Adică libertatea totală de a-i ofensa pe unii (ăia răi şi reacţionari care cred în Dumnezeu şi care pot fi menajaţi doar ca părticică minoritar exotică a mozaicului multicultural, nicidecum ca oameni care îşi iau în serios credinţa ca discurs cu pretenţii de universalitate) combinată, deseori, cu interdicţia totală de a deschide pliscul când vine vorba de alţii (ăia buni şi progresişti care cred în drepturile omului). Din nefericire pentru noi toţi, musulmanii veniţi în Europa sunt întărâtaţi în mod iresponsabil în numele aceleiaşi ideologii datorită căreia Europei i-a fost interzis să-şi construiască o relaţie realistă şi responsabilă cu lumea musulmană, care să ţină cont de specificităţile şi complexităţile teologice, culturale şi istorice ce privesc raportul dintre cele două civilizaţii. În cele din urmă, acest obscurantism ideologic propagat la scară planetară, conform căruia singura ordine socială legitimă este cea care, pe de o parte se bazează pe o negare obstinată a diferenţelor cultural-istorice, iar, pe de altă parte, caută să asigure o cât mai mare libertate faţă de decenţă şi responsabilitate, riscă să ducă fie la un război civil global, fie la o dictatură globală pentru liniştea şi siguranţa noastră a tuturor.

În fine, Dumnezeu să-l ierte pe Charlie, Dumnezeu să-i odihnească pe toţi cei care şi-au pierdut astăzi viaţa, dar aş prefera să fiu scutit de fraze de gen “nous sommes tous Charlie” şi de apeluri la unitate, între creştini şi liberali fără busolă, în jurul valorilor europene adică, altfel spus, în jurul unicei valori europene care este libertatea nihilistă de a denigra orice principiu şi valoare, începând cu propria tradiţie şi terminând cu exigenţele minimale ale ospitalităţii, în numele autodeterminării pure. În definitiv, chiar dacă respectul faţă de libertate ţine (în ciuda variilor trădări istorice ale creştinătăţii) de esenţa mesajului Evanghelic şi, că ne place sau nu, nu toţi întemeietorii de religii se raportează la fel la libertate (sau la violenţă), Hristos n-a spus că a venit în lume ca să promoveze libertatea de exprimare ci ca să “mărturisească despre Adevăr” (Ioan 18, 37). Cu alte cuvinte, dacă divorţând libertatea de adevăr civilizaţia europeană a ales să ia calea autodistrugerii progresive, să nu mi se ceară acum să iau parte la apărarea civilizaţiei europene, deoarece nu am ce să apăr. Neutralizarea liberală a statului a fost cea care a dus la curmarea războaielor religioase din Europa occidentală. Neutralizarea axiologică a indivizilor în numele libertăţii de autodeterminare şi a autosuficienţei garantării instituţionale a acesteia din urmă ne va duce însă la dezastru. Până una-alta, aşa cum nici musulmanii nu sunt cu toţii jihadişti dezaxaţi, nici noi, europenii, nu suntem (încă) cu toţii Charlie. Partea proastă pentru lumea noastră este că suntem din ce în ce mai puţini cei care nu suntem nici Charlie (plus cei care se identifică cu principiile sale), nici jihadişti dezaxaţi gen bin Laden sau Breivik (plus versiunile mai soft ale acestora din urmă). Şi, oricât de mulţi am fi, la televizor nu prea apărem, decât eventual în postura de vicitme ale terorismului.

15
Noi
14

Creștinii și alegerile. Prima preocupare în orice alegere pe care o face un creștin, trebuie să fie adevarul

alegere
Am ramas suprins acum cateva zile cand un prieten m-a intrebat cu cine votez si mi-a marturisit cu nonsalanta ca el anuleaza votul pentru ca nu l-a convins nici un candidat.

Suprinderea mi-e cu atat mai mare cu cat prietenul este un om responsabil, chiar extrem de responsabil si de asemenea destul de inteligent. Uneori are o umbra de naivitate dar cand se incordeaza este destul de cu picioarele pe pamant. Cum poate oare sa nu realizeze pericolul pe care il pune comunismul in ziua de astazi si cum mai poate avea dubii cu cine sa voteze?

Oricat de mult nu te-ai uita la stiri, nu poti sa nu stii ca PSD este mostenitorul PCR si ca revolutia ne-a fost furata de Iliescu care ulterior a si fost responsabil pentru omorarea catorva zeci de oameni in mineriade. De 25 de ani, procesul este amanat in asteptarea inevitabilei plecari pe lumea cealalta a octogenarului presedinte de onoare si idol al noii generatii de tineri social-democrati. Procesul lui Iliescu este un nod gordian al (in) justitiei din firava noastra democratie. Nu vom mai continua cu alte si nenumarate alte exemple.

Nu voi mai reaminti nici dramaticii ani ai tranzitiei care au distrus o generatie intreaga, tocmai din mentinerea status-quo-ului post-comunist de catre neo-capitalistii securisti si neamurile lor. Sistemul ticalosit nu s-a limitat doar la PSD, desi grosul baronilor niciodata nu a tradat. Ca o mica paranteza, terminologia de baron este destul de blanda. Complexitatea coruptiei din Romania si a actorilor sai post-revolutionari nu cred ca poate fi etichetata folosind termeni atat de simplificatori. Un baron era intr-adevar cel mai mare om al locului, care poate incasa birurile si randuia afacerile domnitorului sau regelui, dar nu cred ca baronul rula sume cu mult mai mari decat conducatorul si decat cei mai din proximitatea voievodului care acum ar fi sa zicem membrii de guvern. Asa-zisi baroni de la noi, cel putin financiar sunt cu mult peste protectorii lor de la Bucuresti care mai primesc si ei cate un mizilic de comision din cand in cand sau cine stie ce salariu mai acatari, fie ca parlamentar european, fie ca membru al vreunui AGA de la vreo companie de stat, fie ca salariu de cine stie de consilier etc. Inchis paranteza.

In primul rand, crestinii trebuie sa reactioneze la minciuna. Prima preocupare in orice alegere pe care o face un crestin, indiferent de celelalte argumente, trebuie sa fie adevarul. Binele nu este bine, daca nu este facut bine. Poporul roman a sintetizat perversitatea compromisului prin proverbul: “S-a facut frate cu dracul ca sa treaca puntea”. Imaginati-va cate situatii si cate contexte cuprinde acest proverb si ce gandire trebuie sa fii avut oamenii pe vremuri ca sa accepte si sa foloseasca asemenea vorbe.

In ziua de azi, in socetatea romaneasca dar mai ales in occident, compromisul este firesc. Nu doar firesc, ci este chiar obligatoriu. Pervertirea de-a lungul timpului a adevarului a dus pana la crearea de forme elaborate de minciuna care au devenit incet chiar norme si modus vivendi, cei care nu adera la ele fiind marginalizati. Ma refer aici la tot felul de cutume sociale si comportamentale. De exemplu, in strainatate a devenit aproape obligatoriu la locul de munca sa te arati fericit si sa zambesti. Oricine te intreaba ce faci, tu trebuie sa raspunzi “foarte bine, super, extraordinar”. Daca raspunzi doar OK sau, Doamne-fereste!, “nasol”, trebuie sa ai argumente solide. Nu poti pur si simplu sa te arati doar ok cand seful anunta ca ti-a promovat colegul in timp ce tu ai ramas la coada pentru ca daca eziti sa iti exprimi entuziasmul, ridici cel putin semne de intrebare si probabil esti trimis la consiliere psihologica.

Fatarnicia este doar un exemplu minor, cu siguranta sunt alte minciuni coafate mult mai grave si nu are rost sa le abordam acum. Pentru ca vorbim de politica este de ajuns sa mentionez doua subiecte: evreii si homosexualitatea. Nu veti gasi in politica din lumea “libera si democratica” prea multe variatii in raportarea la aceste doua subiecte. Adevarul este deja stabilit, singura marja de libertate pe care si-o poate asuma cineva este cat de “pro” sa fie. Peste noapte si la noi in tara, minciuna patrunde cu pasi marunti si pe nebanuite. Cat de mult am fiert precum broastele in oala, nu cred ca realizam si ca putem sa gasim vreun mijloc de a ne opune. Salvarea este individuala, desi vorba asta e poate doar un mod frumos de a spune ca nu exista salvare.

Pe langa ura fata de minciuna, crestinii trebuie sa fie insa si realisti. A fi realist nu inseamna deloc a accepta compromisuri ci mai ales a intelege rostul lucrurilor si rolul fiecarei molecule de aer care formeaza o furtuna. Furtuna este un sistem complex, exista miscari ale moleculelor in toate partile. Cate molecule nu se mira cum sunt aruncate cand intr-o parte cand intr-alta si nu inteleg nimic. Furtuna are totusi o traiectorie ferma, chiar daca putini meteorologi sunt capabili sa o prezica. Asadar, a te astepta ca Klaus sa fie Stefan cel Mare este o absurditate. Nu stiu cum pot sa explic, dar e ca si cum i-am cere lui Cristian Tudor Popescu sa fie Eminescu. Unele lucruri sunt imposibile si perfectionismul nu este deloc un ideal. A cantari lucrurile cu discernamant si a intelege cat de important este ca Romania sa se lepede o data pentru totdeauna de comunism, nu sa se afunde si mai mult in incertitudinea unui viitor rosu care ne va tine blocati pentru inca 2-3 decenii, este o provocare extrem de importanta pentru crestini. Nu putem sta cu mainile in san si nu putem visa cai verzi pe pereti cand focul este in curtea noastra.

Oare cum a fost Romania anilor 46-47, oare cati intelectuali nu au luat atitudine, nu au zbierat, nu au incercat sa faca tot ce pot pentru a trezi poporul? Stiu ca multi romani traiesc cu impresia ca comunismul era inevitabil in Romania dupa razboi si ca nu aveam ce sa facem. Cat de mutl se insala! Este paradoxal cum desi aceasta idee este atat de impregnata in putina memorie istorica a romanilor de azi – carora le mai pasa de istorie – dar faptul ca regimul comunist in Romania a atins cel mai extrem nivel, nu ridica nici un semn de intrebare si nu constituie un mister.

Ponta nu este Iliescu. Nu vreau sa fiu inteles gresit. Nici PSD nu este PCR – nici nu are nevoie. Raul poate imbraca multe forme si are destula imaginatie. Dar oricat de mult fard si-ar da pe fata lui scarboasa dracul nu se poate ascunde de adevaratii crestini. De unde putem sa incepem si cum putem sa detaliem toate marsaviile si mizeriile acestui regim? Sa incepem oare cu gratierea lui Nastase pe care Ponta promisese ca nu o sa-l scoata din puscarie? Sa amintim oare de maririle de pensii perverse in prag de an electoral? Sa trecem la starea dezastruoasa a economiei si ritmul accelerat de emigratie datorat politicilor economice ale regimului Ponta? Statisticile nu arata, dar cel putin in jurul meu, mai multi oameni au plecat in ultimii 2 ani decat in anii de varf ai crizei: 2009-2010. As mai aduce vorba si de promisiunile de depolitizare ale administratiei, dar sincer nu asta consider a fi prima problema a Romaniei de astazi – nu cred ca putem visa curand la o Romania in care valoarea sa fie mai puternica ca partidul cand vine vorba de sefi de spitale, directori de scoli, de deconcetrate, de postasi etc. Nu este posibil in mileniul actual si oricum nu asta ar fi priroritatea acum.

Prioritatea acum ar fi stoparea hemoragiei. Cate milioane de romani mai trebuie sa fuga ca sa intelegem ca trebuie sa facem ceva, ca nu putem continua asa? Ma ingrozeste nonsalanta cu care unii dinozaurii de la putere declara ca cei care pleaca afara fac bine tarii pentru ca trimit bani inapoi. De asemenea, tot o dinozaura mai noua – profesoara din Caracal care a facut greva foameni la antene – declara ca romanii din afara nici nu ar trebui sa voteze pentru ca ei nu stiu realitatile din tara. Saracii de ei, daca au plecat nu sunt la curent cu marile realizari ale lui Ponta. Din pacate pentru ei, nu toti au avut sansa ei si a altora sa ajunga la ciolan, prin urmare ea nu e de acord nici macar cu existenta sectiilor de votare din strainatate, ce sa mai vorbim de constitutie si principii democratice.

Raul patrunde deci in sufletele multor romani. Oare cati pensionari nu s-au lasat hipnotizati de osul aruncat de guvern, atat de mult incat si-au pierdut mintile si nu realizeaza ca desi le-au crescut pensiile cu 10 lei, curentul s-a scumpit cu 15 lei impozitul la fel, iar de la anul se va scumpi si mai mult – deja s-a anuntat. Si cate nu s-au scumpit in ultimii 2 ani? Oare cati profesori nu se lasa inselati sa creada ca acest guvern, daca isi spune socialist le pasa de ei. Isi amintesc oare profesorii care teoretic sunt intelectuali cum cea dintai socialista a tarii – ministresa muncii si a protectiei socialie – i-a tras sotului ei pensie de handicap desi nu avea dreptul si asta fara sa mai stea la coada, intrand pe dindos? Nu mai conteaza: Ponta le-a dat banii inapoi. Din pacate pentru ei, tot Ponta le-a dat si pensionarilor de acum mariri din pensiile lor de peste 20-30 de ani. Dragi tovarasi profesori, de piramida demografica ati auzit?

Pe langa adevar si realism, crestinii trebuie insa in primul rand sa aprecieze moralitatea. Eu inca raman uimit cum in ziua de astazi cand comunicarea este ridicata in slavi si vazuta ca o solutie la propaganda oficiala, PSD-istii au putut sa ascunda atat de bine ca Ponta este divortat si casatorit cu a doua nevasta, iar viitorul prim-ministru cu a 5-a sau a 6-a. La tara, cand i-am spus matusei care m-a apostrofat ca votez cu neamtul ca Ponta e divortat, a ramas socata. Idolul ei, tinerelul frumos si destept, nu mai e la fel de alb cum l-au spalucit antenele securistului. Din pacate, PNL-istii nu au exploatat cum trebuie aspectul asta – la fiecare intalnire Klaus trebuia sa aduca subiectul si sa lase la o parte complezentele si menajamentele. La cat de mult l-au terfelit si au aruncat cu noroi in el, Iohanis a fost chiar prost daca nu i-a pus lui Ponta nici o intrebare cu privire la cum de a renuntat el la fosta sotie ca sa se insoare … si sa ajunga astfel prim-ministru. Poate omul de rand face cu greu legatura intre Ponta, divort, casatorie cu fata de fost securist care invarte lucrurile in PSD – pare cam greu. Dar lumea ar trebui macar sa stie ca voteaza un presedinte divortat, chiar daca motivul divortului si cat au cantarit politica si banii in noua lui cumetrie sunt doar speculatii. Eu unul as vrea sa stiu de la Ponta de ce a divortat. Nu am citit nicaieri si tot ce am auzit se indreapta inspre interes. Daca a fost altfel, as vrea sa stiu. Asta mai ales in conditiile in care Ponta se prezinta a fi ortodox.

In ce masura raul cel mai mic, oare chiar este mai mic? In ce masura putem sa fim indiferenti, sa ne vedem de ale noastre si sa ne izolam in zona de confort psihologic in care nu ne implicam, nu speram, nu ne intereseaza, nu gandim si nu ne consumam energia pe chestii “lumesti” atat de marunte si nesemnificative. Este foarte usor sa dam flit la politica. Mie personal mi-ar fi foarte usor sa tac din gura, sa nu am blog, sa nu ma implic etc. Oricum nu ma uit la stiri/TV, oricum nu prea citesc nici articole online si oricum nu am sperante ca va fi bine. Ba chiar sunt sigur ca va fi foarte rau si ca pentru multi romani si poate si pentru mine, in noul regim va fi greu de trait in Romania. Sunt sigur oricum ca Ponta va castiga si intuitia imi cam dezleaga deja si cursul pe care o va lua Romania. Nu detaliez acum, mentionez doar ca Ungaria/Orban au fost un mic experiment. Cred insa ca este vital ca sa ne opunem raului, mai ales cand este atat de la vedere. Nu pentru rezultate, care nu vor fi, ci din reflex. Si poate din speranta ca cine stie cum, vazand vointa noastra, Dumnezeu va pune umarul si va trezi neamul asta din amagire – pe cei inselati si din lancezare – pe cei nepasatori.

ridica romania2

12
Noi
14

“Sunt alte vremuri, sexul inainte de casatorie nu e un păcat aşa mare”

image-900x480Vă scriu aceste rânduri, deoarece atunci când am avut nevoie mi-au lipsit mărturii ale tinerilor despre feciorie şi despre relaţiile sexuale. Mă tot întrebam, oare cât de normal / anormal este să-ţi începi viaţa sexuală şi de ce nici un tânăr nu vorbeşte pe faţă despre acest lucru? Citind aceste rânduri aş vrea să încercaţi să lăsaţi îndoielile la intrare şi să vă străduiţi să întelegeţi ceea ce vă voi spune. Dacă vă îndoiţi cercetaţi mai adânc, nu treceţi cu vederea, superficial. Căci dacă veţi face aşa, atunci superficială va fi şi hotararea voastră, ea nu va avea o baza solidă.

Nu sunt o persoană ce a crescut în Biserică, mult timp nu am avut contact cu aceasta, decât superficial. În ultimii doi ani însă, am început să văd lucrurile diferit şi viaţa mea a luat o altă cale, din fericire.

Probabil că dacă aţi ajuns aici sunteţi confuzi, nu ştiţi ce să faceţi când este vorba de viaţa sexuală, sunteţi probabil asaltaţi de păreri pro şi contra. Să vă păstraţi fecioria sau nu? Răspunsul nu o să-l găsiţi prin rândurile mele, eu sunt doar o picătură, o mărturie şi o voce palidă. Răspunsul se află în Biserică. Şi când spun Biserică, înţeleg că el se află sub epitrahilul preotului ce este atent cu multă căldură şi dragoste la tine, se află în cadrul unei slujbe unde auzi cuvinte pline de înţelepciune, răspunsul se află în gura Sfinţilor şi dacă nu-l înţelegeti nici acolo, se află în gura marilor noştri duhovnici.
Eu nu am ascultat de marii noştri duhovnici, deşi scriau clar că nu-mi va fi deloc bine să trăiesc în desfrânare, că nu voi găsi fericirea acolo şi că săvârşirea acestui act va duce şi la o ruinare rapidă. Aşa precum o casă construită pe o temelie moale se va darama, încet şi sigur, aşa şi relaţia dintre doi tineri se va ruina încet şi sigur dacă va avea la temelie desfrâul şi nu iubirea, plăcerea şi nu sacrificiul, interesul şi nu prietenia. O casă construită pe Cuvântul lui Dumnezeu este una solidă, ce greu va fi tulburată sau daramată.

Când ascultam câte un bătrânel înţelept, care locuia izolat undeva într-o mânăstire, mă gândeam că este prea izolat de lume ca să-mi poată explica ceea ce trebuie să fac, că el nu a trecut prin lucrurile acestea şi nu are de unde să ştie, cum poate el să mă sfătuiască ? Am constatat mai târziu că acest gând a fost greşit şi amarnic de dureros, deoarece ei ştiu cel mai bine să ne îndrume. Pe sub epitrahilul lor trec sute de oameni cu păcatele cele mai ascunse, ei au auzit cele mai urâte şi groaznice păcate. Apoi ei se roagă tot timpul la Dumnezeu să-i lumineze şi să-i ajute, şi mă îndoiesc că fiind atât de aproape de Dumnezeu nu poţi da un sfat care să-l ajute pe om, nu să-l doboare.

Povestea mea începe în felul următor: Nu am crezut ce spun preoţii, cărţile, credeam că desfrânarea înseamnă să-ţi înşeli soţia sau să faci alte păcate mai grave cu partenera ta. Credeam că trebuie “să vezi cum e” înainte să poţi să te decizi să te căsatoreşti cu persoana iubită. De asemenea , credeam că odată ce-ţi începi viaţa sexuală, totul va fi frumos ca o floare. Credeam că mă voi simţi bine, liniştit, că mă voi ataşa mai mult de cea pe care o iubesc şi că nu mă voi frustra. Prietena mea, îşi dorea să se păstreze pentru acela cu care se va căsatori, dar în nesimţirea şi împietrirea inimii mele am convinso să nu facă acest lucru. Argumentele mele au fost acelea că “sunt alte vremuri”, “nu e un păcat aşa mare”, “nu avem altă soluţie altfel ne vom chinui”, “lasă că ne vom abţine în zilele de post” şi multe alte argumente care intuiţi de la cine sunt.

Ei bine, după un început greu şi dificil, o vreme aceste relaţii între noi doi ne-au adus o oarecare satisfacţie, în detrimentul celei spirituale. Spun “în detrimentul” pentru că odată ce începi să accepţi un păcat, atunci îl accepţi şi pe următorul. Nu ţi se mai par aşa grave anumite lucruri, începi să consideri că preoţii exagerează cu cerinţele şi cuvintele lor (care defapt sunt cuvinte de la Dumnezeu), ajungi să crezi că însuşi Dumnezeu exagerează. Doamne iartă-mă,  Domnul care a creat cerul şi pământul, marea şi toate cele ce sunt într-însele, Domnul care ţi-a dat ţie viaţa şi care te ţine în orice clipă, chiar crezi din toată inima că El nu ştie ce este mai bine pentru tine?

Am început să avem tot felul de dificultăţi atât în viaţa noastra de cuplu cât şi în cea din pat. Acest act, nu era atât de înălţător, împlinitor şi satsifăcător pe cât părea. De asemenea, neavând binecuvântarea lui Dumnezeu, mai tot timpul am întâmpinat dificultăţi şi multe semne de întrebare. Întrebări dăunătoare pentru suflet, cum ar fi: dar ce facem dacă vei rămâne însărcinată ? vrei să iei pastile, oare nu dăuneazaă? oare cum o fi să ai o relaţie cu un alt partener? oare între noi doi este iubire cu adevărat sau ne iubim doar trupeşte ? am voie să mă mai împărtăşesc ?

Vedeţi, nu mă gândeam la ce se va întampla dacă va ramane însărcinată. Aveam “pretenţia” că nu se va întâmpla, credeam că pot controla totul, dar teama aceasta m-a cuprins de multe ori. Însă Domnul m-a izbăvit, căci dacă rămânea însărcinată puteam avea tentaţia de a săvârşi alt păcat, mai urât decât acesta. Din acest fapt reiese întrebarea, “când facem acest act suntem noi conştienti de ce consecinţe poate avea? “ Nicidecum, patimile întunecă mintea. De aceea este nevoie de curăţie, spovedanie, post, rugăciune, împărtăşanie, pentru a putea discerne clar şi pentru a ne ridica din păcatele noastre.

De asemenea, acest act venea în contradicţie şi cu rugăciunea de seară şi dimineaţă oricât de lunga sau scurtă ar fi fost ea, venea în contradiţie şi cu anafura pe care o luam dimineaţa. Trebuia să mai port mătania la mână în acest timp sau să o scot? Dacă o scoteam nu era aceasta o mică lepadare, o mică negare, care defapt era doar vârful unei mari căderi spirituale?
Acest păcat al desfrânării ne-a ros uşor, uşor relaţia până am ajuns să ne desparţim. Deabia după ce ne-am despărţit am înteles cu adevarat ce mare prostie am făcut. Cam târziu, nu credeţi?

Vedeţi, a avea relaţii înainte de căsătorie este ca şi cum ai fugi de acasă, de la părinţii tăi,  cu prietena ta. Nu vei mai avea ocrotirea părinţilor, nu vei mai avea sprijinul lor, iar tot timpul vei fi confuz deoarece nu mai ai un sprijin. Practic asta facem, fugim de protecţia lui Dumnezeu. Cel ce face Soarele să răsară peste noi, presupunem că nu ştie cum ar trebui să fie relaţia dintre un baiat şi o fată, un bărbat şi o femeie.  Dumnezeu, Cel care a creat cu atâta înţelepciune corpul uman, nu ştie ce este mai bine pentru tine? Sau poate te îndoiesti de faptul că Biserica ştie ce vrea Dumnezeu? Aici este o mare tulburare, pe care trebuie să o cercetezi.

Crezi ca vei face acest act doar aşa un pic? Doar aşa, o dată la două săptămâni sau o dată pe lună? Să nu uitam, că o dată ce ne-am învoit cu cel necurat, acesta ne duce în beznă pe unde va vrea el, încetul cu încetul, el nu pierde nimic. Noi pierdem totul. Nu uitaţi că are o experienţă de cateva mii de ani, a văzut multe în acest timp. De asemenea nu uitaţi că Dumnezeu ne presară pe drum semnale de alarmă, încearcă mereu să ne îndrume şi să ne arate ce trebuie să facem, cu blandeţe şi atenţie ca un Părinte Bun.

Probabil ca vă întrebaţi: Dar cum pot eu avea o relaţie normală, cu o persoană în zilele de astăzi? Răspunsul la această întrebare, nu este unul uşor şi va veni cu cât il veţi căuta mai bine. Nu vă limitaţi la ce citiţi pe un site sau într-o carte, ci căutaţi mai profund.

Eu cred că în primul rând este necesar să aveţi grija unde căutaţi acea persoană, aveţi grijă la mediu din care provine şi la mediul în care îşi duce viaţa.  Apoi relaţia trebuie să meargă în acelaşi ritm profesional, psihologic şi cel mai important, in acelasi ritm duhovnicesc. Gandiţi-va că acea persoana poate să fie în viitor soţul/soţia voastră. Am pierdut acest aspect pe parcursul relatiei, dar este unul deosebit de important şi serios. Un alt lucru pe care l-aş adăuga : mare atenţie la pasul de a dormi în acelaşi pat cu persoana respectivă, caci tentatiile sunt mari. Cred şi eu că este normal să vă întrebaţi, pentru că şi eu mă întrebam : “Dar cum să mă abţin eu de la relaţii sexuale, când persoana este în intimitatea mea?”. Iar eu vă întreb : “ Cine v-a învăţat că este normal să dormiţi cu persoana iubită ? Lumea ? Şi cine stăpâneşte “lumea” de care ascultăm şi pe care vrem să o imitam ? Vrei să asculţi de cel ce o stăpâneşte ? ”.

Totul pleacă de la confuzie, nu eşti conştient de consecinţele lucrurilor pe care le vei face, nu eşti conştient de drumul pe care urmezi să păşeşti. Când am început viaţa sexuală, nu am realizat în ce „mă bag”. Ştiu că vei fi asaltat de o mulţime de temeri şi întrebări, legate de sexualitate, lucruri despre care nu am vorbit în mărturia de faţă. Toate sunt destinate să-ţi creeze confuzie. În confuzie omul ia alegerile cele mai proaste, singura ta scăpare şi alinare, este să te opreşti, nu-ţi mai face această problemă, nu face acest pas, îndreaptă-ţi simplu cu sinceritate şi precum ştii privirea către Dumnezeu şi … întreabă-L. Mergi la slujbe şi roagă-te, vorbeşte cu duhovnicul tău, dacă nu ai caută-ţi, citeşte cărţile duhovnicilor, mergi pe la mai multe mânăstiri din România şi vezi ce spun aceşti duhovnici. Ştiu că este un drum lung, dar mărimea drumului nu depăşeşte mărimea regretului pe care-l vei avea dacă ai făcut o decizie proastă.

Bineînţeles, o asemenea căutare nu ar fi necesară dacă ai avea pur şi simplu încredere în Cel ce ţi-a dat viaţă, în cel ce te întâmpina dimineaţa cu înţelepciune şi putere să-ţi faci treburile,Cel care este tot timpul alături de tine. Ai încredere în El, cel ce a făcut Cerul şi Pământul, Cel care ştie cum şi de ce se mişcă fiecare fir de păr din capul fiecărei persoane. Crezi că El se înşeală când îţi spune că desfrânarea te va duce în întuneric? „Vremurile” care s-au schimbat sunt tot în mâna lui Dumnezeu şi cum se pot schimba „vremurile” în aşa fel încât să între în contradicţie cu Cel care le-a creat?
Alte întrebări ce mi-au apărut şi s-ar putea să va apară sunt acestea : “Ce legătură are desfrânarea cu viaţa sexuală în afara căsătoriei ? De ce este ceva rău un act sexual fără scopul de face copii ? De ce ne aduce rău ?”

Pentru simplul fapt că separi ceea ce este de neseparat. Ai vrea să ai plăcerea sărutului fără să te săruţi cu o fată? Ai vrea să simţi plăcere fără să faci ceva, ci doar stând? Viaţa sexuală desprinsă de scopul ei, este asemănătoare cu coborârea unor trepte încet încet spre o mocirlă de suferinţe. Fiecare treaptă îţi aduce o suferinţă în plus şi nu sari repede de la o treaptă la altă, ci cobori uşor şi sigur. Cum am coborât eu ? Mai întâi cu un gând, apoi imaginându-mi, apoi uitându-mă la „prietenii” din jurul meu, apoi am presupus că nu mi se întâmplă nimic (suferind de mândrie), apoi am coborât la propunere (suferind de ispită), apoi am coborât la încercarea de a rupe bariera (suferind şi îndoindu-mă dacă este bine ceea ce fac), apoi am rupt bariera şi mi-am început viaţa sexuală (suferind că nu era aşa cum mă aşteptam), apoi am coborât spre a face lucruri mai „avansate” (suferind pentru că nu găseam linişte şi ceva care să-mi placă), apoi am coborât şi nu am respectat zilele de post, apoi am coborât şi nu am respectat nici zilele de sărbătoare, apoi am coborât să mă îndoiesc de credinţa mea, apoi am coborât la a suferi puternic, am început să mă gândesc la o posibilă sarcină, la o altă parteneră, la o posibilitate să fiu înşelat… dar oricât de jos am ajunge, în suferinţele noastre, Dumnezeu ne ridică.

M-a trezit Domnul, m-a scuturat un pic prin nişte predici care mi-au deschis mintea despre păcatul desfrânarii, apoi m-a scuturat prin ascultarea pe la mai multe mânăstiri a cuvântului duhovnicilor, m-a scuturat prin cărţile scrise pe această temă, prin cuvântul duhovnicului meu, prin participarea la slujbe şi nu în ultimul rând, prin despărţirea de cea cu care făceam păcatul. Despărţire ce a avut loc din cauza păcatelor noastre, tot printr-un păcat.

Dar repet, Domnul m-a trezit şi m-a ajutat şi vă doresc din toată inima şi vouă acelaşi lucru. Mare este aprecierea mea faţă de cel ce şi-a păstrat fecioria. Mare este acest dar, să-l păstraţi cu multă dragoste şi nădejde în Dumnezeu, căci puternic vă va lupta vrăjmaşul.

Chiar dacă ceea ce este scris aici sunt doar nişte cuvinte în spatele unui ecran, care s-ar putea să vă ajute mai mult sau mai puţin, tot ajutorul este (precum am spus la început) la Domnul, în Biserică şi în Cuvintele Sale spuse prin Evanghelie, Sfinţi, duhovnic, cărţi şi nu în ultimul rând prin marii noştrii duhovnici.

„Mare eşti Doamne şi minunate sunt lucrurile Tale, şi nici un cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale !”




Blog Stats

  • 218,093 hits
Mai 2017
L M M M V S D
« Apr    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Aghiasma Ajunul Bobotezei apa sfintita Apostolii care si-au rascumparat trecutul Biserica Sfanta Maria Magdalena - Ierusalim Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat Ce putem face când apar necazurile în familie Ce simbolizeaza semnul Crucii savarsit de credinciosi? cinstit de musulmani Cred dacă ai trei lucruri… dar „miluiește-mă” el nu suportă să audă niciodată De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Despre pacat si boala Diavolul e de acord ca să zici aproape orice cuvânt Doamne DUMNEZEU EVANGHELIA ZILEI: 2014-05-08 Focsani frate fraților! Hristos Icoana Pogorarii Sfantului Duh Icoana Sfantului Gheorghe de la Manastirea Zografu Icoanele in cultul ortodox Ilie Inaltarea Domnului Ingerul pazitor in Vinerea Mare Ispitele Izvorul Tamaduirii Joia din Saptamana Patimilor Lunea Sfantului Duh Manastirea Sfantul Pantelimon - Sfantul Munte Athos Nasterea Maicii Domnului Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul Nimeni nu L-a vazut pe Hristos inviind Nimic rău nu te atinge Noi Nu te atinge de Mine omule Petru si Pavel - sarbatoarea dragostei lui Hristos Piata Unirii Postul Postul Sfintelor Pasti Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Predica la Duminica Sfintei Cruci Predică la Duminica a IX-a după Rusalii - Umblarea pe mare - Potolirea furtunii Preot Tudor Marin Rugăciune către Maica Domnului Rugăciune către Maica Domnului pentru potolirea întristărilor Rugăciune de mulţumire către Maica Domnului Saptamana Alba Saptamana Luminata Sf. Ioan Botezatorul sfantul care aduce ploaia Sfantul Epitaf Sfantul Mucenic Gheorghe Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil Sfintii Imparati Constantin si Elena Sfintii Petru si Pavel Să vă mărturisiţi şi să vă cununaţi la biserică Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul Trecerea pe sub masa Viaţa şi pătimirea Sfîntului Sfinţitului Mucenic Ciprian şi a Sfintei Muceniţe Iustina fecioara “Maica Domnului “Miluiește-mă „Doamne Iisuse Hristoase „Părinte