Categorie: Istorie

Chiril şi Metodie – părinţi ai unui alfabet folosit timp de cinci secole în Ţările Române

De multe ori nu conştientizăm că noi, românii, suntem printre puţinii ortodocşi care dialogăm cu Dumnezeu în limba pe care am învăţat-o încă din leagăn. Nu ne chinuim la slujbe să traducem mesajul Bisericii, în timp ce acasă vorbim altfel. Noi, românii, suntem privilegiaţii textului liturgic. Spaţiul grec şi cel filoslavon folosesc în cult limbile sacre, care diferă cu mult faţă de limba vorbită zi de zi.

(mai mult…)

Eminescu, intre credinta si cunoastere

S-au incercat pana acum cateva raspunsuri in problema credintei marelui artist ganditor, fiecare emitator dand un caracter aproape apodictic punctului sau de vedere. Unii l-au socotit ateu ireductibil, altii un credincios fervent, fiecare intemeindu-se pe unul sau mai multe texte. Calitatea probanta a textelor invocate este insa minima prin desprinderea lor de contextul atat de vast si complex al intregii gandiri si opere eminesciene, care exprima o personalitate de o natura cu totul particulara.

(mai mult…)

De ce catolicii au Paștele mai devreme decât creștinii ortodocși?

descent-into-hades-0002Paștele ortodox va fi sărbătorit, în anul 2015, în data de 12 aprilie potrivit calendarului creștin ortodox. Paștele catolic va fi sărbătorit  în data de 5 aprilie potrivit calendarului romano-catolic. Există multe întrebări de unde vin aceste diferențe, mai ales că sunt ani în care această sărbătoare are loc în aceeași zi. După câteva informații ,aflăm că unii sărbătoresc Paștele potrivit calendarului Iulian, alții celui gregorian. Aici intervine o întreagă poveste istorică ce merită spusă cu explicațiile de rigoare.

 

(mai mult…)

Topul ciudăţeniilor şi lucrurilor ieşite din comun despre sex practicate din antichitate şi până azi

De-a lungul timpului, sexul a fost asociat cu tot felul de ciudăţenii, deşi la vremea respectivă sau în cultura respectivă reprezentau normalul. Între cele care pot fi enumerate dintr-o suflare sunt faptul că de exemplu în Guam, fecioarele nu pot merge la altar, astfel că există bărbaţi bine plătiţi să le rezolve problema,iar în India te costă mai puţin o prostituată decât un prezervativ.

Iată 69 de astfel de ciudăţenii şi curiozităţi sexuale practicate pe întreg mapamondul de-a lungul timpurilor

Prostituţie pe front şi în mănăstiri

1. In timpul Cruciadelor, starea de bine a trupelor era asigurata: in anul 1270, peste 10 000 prostituate insoteau soldatii.

2. In timpul domniei lui Carol cel Mare, calugaritele din manastiri practicau prostitutia pentru a-si mari veniturile.

3. In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, in bordelurile soldatilor germani, prostituatele erau notate. Daca una dintre ele primea 3 calificative negative, era impuscata.

4. Dintotdeauna, culoarea rosie a fost asociata cu prostitutia. In 1254, o lege le obliga pe femeile care practicau aceasta meserie sa-si vopseasca trupurile in rosu pentru a se distinge de femeile „cinstite”. Din acelasi motiv, regele Angliei, Edward al III-lea, le obliga pe prostituate sa-si poarte hainele pe dos.

Bombe cu efect afrodiziac

5. Intr-o vreme, Pentagonul punea la cale dezvoltarea unei bombe cu efect afrodiziac. Aceasta ar fi trebuit sa dezvolte la dusman o atractie irezistibila intre soldati, neutralizandu-i in acest fel.

6. Chiar si astazi, in unele regiuni ale Braziliei, inca se prepara „cafeaua dragostei”. Traditia spune ca femeia sa-i pregateasca o cafea iubitului ei, pe care sa o filtreze printr-un chilot purtat. Aceasta bautura se pare c-ar avea efect afrodisiac.

7. In timpul domniei lui Ludovic al XVI-lea, in ajunul casatoriei, viitorul mire facea o baie in balegar pentru a preveni penele sexuale.

8. In Antichitate, ficatul unui tanar ucis in stare de excitatie era cel mai cautat afrodisiac.

Cum erau pedepsiţi infidelii în Antichitate

9. In Grecia antica, amantul unei femei maritate era pedepsit in public: i se baga o ridiche in anus sau era epilat.

10. Pana in secolul al XVIII-lea, nasterea de gemeni era asociata cu adulterul. Se credea atunci ca barbatul nu poate sa fecundeze decat un ovul, iar 2 bebelusi inseamna 2 fecundari, deci un al doilea tata. Mamicile de gemeni erau condamnate sa sufere dispretul societatii.

11. In Italia, pana in anii 1960, traditia spunea ca barbatul sa-i ofere o pusca sau un pistol viitoarei lui sotii, cu care ea sa-l poata ucide daca era infidel.

12. In Anglia secolului al X-lea, regele Edmond adopta masuri aspre contra infidelilor, avand in vedere cresterea alarmanta a cazurilor de adulter. Femeile infidele erau pedepsite prin taierea nasului si urechilor, iar amantii lor erau alungati din regat.

Precursorii tatuajelor

13. In Evul Mediu, femeile isi machiau in intregime organele genitale pentru a-si excita partenerii.

14. La unele femei, vaginul poate avea dimensiuni iesite din comun: uneori vaginul este atat de mare incat prin el poate patrunde capul unui barbat, alteori e atat de mic incat actul sexual devine imposibil.

15. Un studiu a aratat ca obiectul cel mai dificil de scos dintr-un vagin este o minge de biliard.

16. In SUA, din ce in ce mai multe femei se opereaza pentru a-si micsora vaginul, ceea ce le confera senzatii mai intense in timpul actului sexual.

17. In Malaezia, un barbat de 34 ani, sub influenta drogurilor, si-a taiat penisul, l-a fript si l-a mancat.

18. In SUA, felatia este legala doar in 6 state.

19. Femeile din Babilon nu erau foarte incurajate sa practice felatia. Ele riscau sa li se scoata ochii daca se intampla sa raneasca sexul unui barbat.

20. Sexul oral cambodgian este o felatie care se realizeaza cu ceai cald in gura.

Posteriorul bombat, cheia succesului în Somalia

21. In cultura japoneza, schiopatatul usor este un gest de mare senzualitate. Pentru a seduce, fetele invata sa schiopateze fin.

22. Potrivit unui explorator britanic din secolul al XIX-lea, in Somalia barbatii aliniaza femeile unele langa altele si o aleg de sotie pe aceea care are posteriorul cel mai bombat.

23. In Japonia, studentele isi rotunjesc veniturile in fiecare luna vanzandu-si chilotii murdari in sex-shop-uri. Acestia sunt foarte populari, uneori gasindu-se de vanzare si la tonomate.

24. In Tailanda, un studiu al armatei a demonstrat ca 16% dintre soldati au avut cel putin un raport homosexual.

25. La mayasi, barbatii nu puteau sa intretina raporturi sexuale cu femeile inainte de casatorie, de aceea ei foloseau sclavi homosexuali pentru a-si satisface nevoile fiziologice.

26. In secolul al XIX-lea, travestitii fabricau sani falsi din carne moale de porc, pe care o decupau apoi sub forma unui san.

Concursuri de „bărbăţie”

27. In Japonia, acum multa vreme, erau organizate concursuri de erectie. Barbatii trebuiau sa-si mentina erectia cat mai mult prin mangaieri, fara sa ejaculeze. Concursurile aveau drept scop intarirea spiritului de luptator al participantilor.

28. In 1887, masturbarea era considerata un pacat. In acele vremuri, un barbat a inventat un aparat echipat cu o sonerie ce ii prevenea pe parinti cand copilul lor avea o erectie.

29. In secolul al XIX-lea, era interzis importul de bideuri franceze in Marea Britanie, deoarece „obiectul diavolului” ii incita pe englezi sa se masturbeze.

30. Un sexolog german, Kraft-Ebing, se opunea deschis masturbarii, deoarece din punctul sau de vedere aceasta practica putea duce la bisexualitate.

31. Numerosi medici din secolul al XVI-lea credeau ca practicarea regulata a masturbarii ducea la cresterea in dimensiuni a penisului.

32. La Milano, in 1995, pentru a reclama dreptul la sex in inchisoare, trei detinuti s-au refugiat pe acoperisul penitenciarului si s-au masturbat pe rand timp de 3 zile si 4 nopti in fata fortelor de ordine.

33. Un studiu australian realizat in 2003 a demonstrat ca barbatii care ejaculeaza de peste 5 ori pe saptamana in tinerete au de 3 ori mai putine riscuri sa se imbolnaveasca de cancer la varsta adulta.

Sexul în grup din biserici

34. In secolul al XVI-lea, bisericile erau locuri de intalnire pentru cuplurile adultere. Aici se practica sexul in grup, iar in cazurile extreme, chiar violuri colective uneori urmate de crime.

35. Imparateasa chineza Wu Hu avea un apetit sexual atat de mare incat ii obliga pe demnitarii care o vizitau sa ii faca un cunnilingus in semn de supunere.

36. In secolul al XVII-lea, orgiile in randul nobilillor erau ceva obsinuit. Mai multe cupluri se intalneau intr-o caleasca si se abandonau placerilor trupesti. Se spunea ca miscarile calestii in mers facea sexul mai placut.

Perversiuni în toată istoria

37. Zoofilie: in 1948, un raport asupra sexualitatii americanilor a aratat ca 65% dintre barbatii care locuiesc la tara intretin raporturi sexuale cu animale.

38. Incest: in Grecia, mai exact in satul Douneika, o veche traditie spunea ca tinerele femei sa fie deflorate de propriul tata sau de un unchi inaintea casatoriei, ca noaptea nuntii sa nu fie dureroasa. Viitorii miri erau sodomizati pentru a invata sa fie blanzi cu sotiile lor.

39. Necrofilie: egiptenii se temeau ca cei care se ocupau cu imbalsamarea cadavrelor sa nu le violeze femeile, de aceea ei pastrau corpurile defunctelor la domiciliu pana cand descompunerea devenea vizibila.

40. Scatologie: sultanul marocan Moulay Ismail, in semn de favoritism, trimitea excrementele sale femeilor din harem.

41. Ondinism: un psiholog din secolul al XIX-lea povestea intr-unul din studiile sale cazul unui pacient fetisist care fura chilotii murdari ai femeilor si ii intindea pe perna inainte de a se culca, deoarece adora mirosul de urina.

42. In Antichitate, medicii recomandau flagelarea si baile reci ca remediu pentru impotenta.

43. In domeniul sadismului, exista o categorie de persoane, numite „epinglofile”, care nu ajung la orgasm decat dupa ce au infipt ace in pieptul partenerului lor. Exista chiar prostituate specializate in acest tip de serviciu, care cer foarte multi bani pentru serviciile lor.

Violul „conjugal”

44. In unele state din SUA, cum este Nevada, sodomia era un delict care se pedepsea cu condamnarea la moarte in anii ’50-’60.

45. In 2007, un studiu national francez a scos la iveala ca 37% dintre femeile acestei tari si 45% dintre barbatii heterosexuali au practicat, cel putin o data in viata, sexul anal.

46. Tot in Franta, un barbat a fost condamnat pentru viol conjugal deoarece si-a introdus un deget in anusul sotiei in timp ce aceasta dormea.

Fantezii sexuale ciudate ale aristocraţilor

47. Ludovic al XIV-lea adora sa faca dragoste cu femei aflate in perioada menstruatiei si afirma ca nu exista un afrodisiac mai bun.

48. In Evul Mediu, medicii tratau ciuma si furunculele cu sange menstrual.

49. Cantitatea medie de sperma emisa prin ejaculare este de 2-6 ml. In cazurile extreme, cele de hiperspermie, cantitatea ejaculata poate ajunge pana la 10 ml.

50. Viteza medie de ejaculare a spermei este de 45 km/h.

51. In timpul orgasmului, unele femei, numite „femei-fantana”, pot sa expulzeze pana la 50 ml dintr-un lichid inodor si fara gust, a carui provenienta nu se cunoaste inca.

Pornografie si voyeurism – fapte surprinzatoare

52. Pentru a trezi apetitul amantelor sale, regele Francois I le ducea pe acestea in padurea Saint-Germain pentru a asista la imperecherea cerbilor cu caprioarele.

53. In Evul Mediu, femeile nu erau spanzurate, pentru a evita ca barbatii sa se uite sub fustele lor.

54. La 76 ani, si cu 350 filme la activ, Shigeo Tokuda este unul dintre actorii porno cei mai cunoscuti in Japonia.

55. In SUA anilor ’80, existau mai multe sex-shop-uri decat restaurante McDonald’s.

56. Pentru ca mumiile sa nu se plictiseasca, egiptenii le puneau in morminte papirusuri pornografice.

57. Un tanar chinez i-a scris peste 700 scrisori iubitei lui, in care o cerea in casatorie. Ea s-a casatorit pana la urma cu postasul!

Pudibonderii: Fără copane pentru femeile din burghezia înaltă

58. In epoca victoriana, nu se cuvenea ca femeile din inalta burghezie sa manance copanele de pui. Aceasta bucata era considerata un simbol sexual.

59. In secolul al XVI-lea, pentru ca femeile insarcinate sa nu vada chipul medicului care le ajuta sa nasca, el trebuia sa intre in camera in patru labe.

60. In SUA, pana la inceputul anilor ’40, cenzura cinematografica impunea ca in filme sa apara camera cu doua paturi separate, chiar si pentru cuplurile casatorite. Din aceleasi motive de pudoare, daca o scena de sarut se efectua pe un pat, barbatul trebuia sa aiba un picior pe podea.

Sărutul ca fiolă

61. Atunci cand romanii isi sarutau nevestele, ei nu o faceau din tandrete, ci pentru a verifica daca acestea bausera cumva vin, bautura interzisa femeilor.

62. Un sarut activeaza 12 muschi ai buzelor si 19 ai limbii.

63. In fiecare secunda, peste 866.000 de persoane se saruta in lume.

64. Dimensiunea prezervativelor nu este la fel pe toate continentele: in Asia, ea este in medie de 14 cm, in Europa de 17 cm, iar in America de 19 cm.

65. Pana in anii ’90, cand s-a inventat pilula, metoda contraceptiva cea mai utilizata in SUA era dusul vaginal cu Coca-Cola.

66. Romanii credeau ca apa rece ucide sperma, de aceea dupa fiecare raport sexual, sclava ii facea dus vaginal stapanei ei.

67. In Antichitate, siriencele isi introduceau un burete imbibat in otet in vagin pentru a nu ramane gravide.

68. In secolul al XIX-lea, prezervativele erau garantate 5 ani. Dupa fiecare utilizare, ele erau spalate, date cu talc si rulate pana la utilizarea urmatoare.

69. In China exista o meserie speciala: controlorul de ciclu. In scopul de a lupta contra numarului prea mare de sarcini, comitetele de control a nasterilor angajeaza „trimisi speciali” al caror rol este sa controleze menstruatiile femeilor din sectorul lor de activitate. Daca vreo femeie ramane insarcinata, ea este imediat condusa la spital pentru a face avort.

Tabuurile sexuale din Evul Mediu şi reglementările Bisericii

Fãrã Biserica Creştinã medievalã Sigmund Freud ar fi ratat o mare cantitate de material de lucru. Multe dintre ideile despre sexualitate sunt de raportat la aceastã epocã, la restricţiile şi opţiunile fie confuze, fie exacerbate ale Bisericii…Nu exista niciun aspect al vieţii sexuale care sã nu fie abordat de instituţia religioasã, care putea sã impunã condamnarea la moarte pentru adulter, dar la fel de bine sã coordoneze prostituţia consideratã un rãu necesar.

In ciuda opoziţiei generale faţã de partea fizicã a relaţiilor, Biserica se pare cã era foarte interesatã de subiect. Câteodatã întâlnim descrieri ale actului sexual atât de detaliate încât lasã impresia cã au fost scrise nu fãrã urmã de entuziasm. Se impune întrebarea dacã teologii timpurii, angajându-se în polemici interminabile despre sex, nu erau cumva încercaţi de frustrãrile provocate de un trup pe care îl negau cu încãpãţânare. Biserica interzicea exprimarea deschisã a dorintei sexuale, dar conceptul medieval de iubire curteneascã sugereazã cã admiraţia şi adoraţia puteau fiinţã cumva între dorinţa eroticã şi ataşamentul spiritual. Unii scriitori o defineau drept o adoraţie contradictorie, reunind imoralitatea cu moralitatea, pasiunea cu disciplina, umilinţa cu extazul, umanul cu transcendentul. Iubirea curteneascã are ca motiv recurent cavalerul care se îndrãgosteşte de o domniţã mãritatã, idealul femeii intangibile. Acesta o admirã de la depãrtare şi este capabil de orice sacrificiu în numele iubirii pure. Trubadurii foloseau din plin tema iubirii în cântecele lor, care era un fel de sublimare a sexualitãţii.

Pentru oricine lua în serios morala creştinã, sexul strict ca plãcere iese din discuţie. Celibatul este modelul ideal de comportament, iar sexul reprezintã doar o parte a cãsãtoriei. Sexul înainte de sau în afara cãsãtoriei era un joc periculos care nu rareori rezulta în pronuntarea sentinţei capitale. Dar nu doar Biserica era cea care dezaproba copulaţia şi adulterul, ci şi nobilii, care trebuiau sã se asigure cã urmaşii le împart sângele. Un exemplu de iubire curteneascã degeneratã este acela al regelui Filip al IV-lea cel Frumos, care aflând cã cele trei fiice ale sale aveau relaţii cu unii dintre cavalerii sãi, a ordonat ca ei sã fie evisceraţi în public şi ele trimise la mãnãstire. Ceva mai libertinã era viaţa în mediul rural, unde relaţiile fizice ţineau de rutinã. Adesea preoţii îi forţau pe ”pãcãtoşi” sã se cãsãtoreascã şi totul era dat uitãrii.

Reglementarile sexuale ale Bisericii

Biserica avea grijã sã impunã reguli şi în viaţa sexualã. Orice altceva în afara poziţiei misionarului era considerat nenatural şi deci un pãcat. Preoţii nu favorizau alte poziţii pentru cã în opinia lor subminau rolul dominant al bãrbatului în societate. Iar sexul oral sau anal ieşeau din discuţie pe motiv cã nu avea de-a face cu procreaţia, ci cu plãcerea, negatã de puriştii care vedeau în act doar aspectul practic. Pedepsele pentru poziţiile ”deviate” puteau fi foarte severe: trei ani de penintenţã pentru femeia deasupra, sex oral sau sex a tergo. Aceasta era poziţia oficialã a Bisericii, dar unii teologi mai progresişti încep sã se îndoiascã de reglementãri. Albertus Magnus permite de pildã folosirea a cinci poziţii, dar tot insistã pe naturaleţea poziţiei misionarului.

Opinia Bisericii despre homosexualitate este exprimatã foarte clar de catre teologul Petru Damian în Cartea Gomorei. Sodomia era vãzutã ca un act împotriva naturii, la fel ca masturbarea sau sexul anal. Tome de Aquino a extins definiţia sodomiei la toate actele care nu implicau penetrarea vaginalã. Totuşi, Biserica nu începe persecuţia împotriva ”pãcãtoşilor” mai devreme de secolele 12-13. Sodomia se pedepsea cu moartea, adicã ardere pe rug, spânzurare sau suspendare în cuşca de fier în cazul preoţilor. Avem totuşi dovezi în legãturã cu homosexualitatea unor personaje celebre, cum ar fi Richard Inimã-de-Leu, care şi-ar fi cunoscut soţia, pe Berenegaria, în timpul unei relaţii cu fratele sãu, viitorul rege Sancho al VII-lea al Navarrei. În epocã mai circulau zvonuri şi în legãturã cu relaţia dintre el şi Filip al II-lea al Franţei.

Unul dintre accesoriile cele mai populare în Evul Mediu era aşa-numitul ”codpiece” (engleza medie ”cod”=scrot), o bucatã de material ataşat pentru a supradimensiona organele genitale. Materialul era umplut cu bumbac sau rumeguş şi lipit de panataloni. Alt simbol al virilitãţii consta în moda pantofilor numiţi ”poulaine”, acei pantofi lungi, cu vârful îndreptat în sus tocmai pentru a induce ideea penisului erect. Peter Bruegel, pictorul, reprezintã adesea aceste douã motive ale masculinitãţii, un tablou celebru fiind acela al lui Henric al VIII-lea. Biserica numea aceste obiceiuri ”moda satanei”. În ceea ce le priveşte pe femei, se pare cã Evul Mediu nu era strãin nici de dildo…ba mai mult, instrumentul este pomenit în mai multe cãrţi de penitenţã, care impun pedepse de cinci ani în zilele de sãrbãtoare.  Cuvântul însã nu este folosit mai devreme de perioada renascentistã, conform Oxford English Dictionary, dar o explicaţie invocatã îi atribuie originea în ”dilldough”, o bucatã alungitã de pâine condimentatã cu mãrar. Unii scriitori fac aluzii la popularitatea instrumentelor importate din Italia.

Ideea cã celibatul este singura cale de glorificare a divinitãţii este întruchipatã de fecioara Maria. Virginitatea era un ideal înalt, dar în practicã rareori împlinit, şi de ţãrani, şi de nobili. Dar era posibilã redobândirea fecioriei, dacã femeia îşi mãrturisea pãcatele şi îşi petrecea restul vieţii în mãnãstire. Femeile care alegeau aceastã cale erau absolvite de aşa-zisul rol în pãcatul originar şi se integrau în cultul fecioarei. Ca fapt divers, centura de castitate, atribuitã în general evului mediu, este o invenţie a secolului al XIX-lea.

Dincolo de apologia castitãţii, prostituţia prospera, indiferent dacã era sau nu aprobatã de Bisericã. În oraşele mari prostituatele îşi practicau meseria în anonimat şi o considerau onestã şi esenţialã. Pentru o vreme Biserica a fost şi ea de acord cu prostituţia, ca metodã de prevenire a adulterului şi homosexualitãţii, deci era un rãu necesar. Chiar Toma din Aquino, un teolog foarte dogmatic, recunoştea cã dacã aceasta ar fi abolitã, voluptãţi neînfrânate ar pune stãpânire pe societate. Cele mai respectabile prostituate lucrau în bordel (”stew”). Majoritatea satelor dispunea de unul. În unele dintre ele femeile trebuiau sã poarte o marcã de identificare, adicã un articol de îmbrãcãminte cum ar fi un vãl cu o dungã galbenã. Cele care practicau în afara bordelului se expuneau atitudinilor mai aspre ale societãţii. Riscau încarcerarea, torturile sau mutilarea.

În cursul evului mediu, Biserica a fost mai preocupatã de plãcerile şi pãcatele rezultate din actele sexuale nenaturale decât de problema contracepţiei. Teologii dezaprobau contracepţia şi totuşi nu se preocupau foarte multe de denunţarea sa comparativ cu alte practici pe care le considerau mult mai grave. Contracepţia on priveau ca pe o problemã moralã minorã, nu ca pe un pãcat mortal. În afarã de coitus interruptus, existã anumite referinţe la prezervative. Acestea constau atunci în bãşici şi intestine întretesute şi refolosite de multe ori. Oricum problema era mai degrabã prevenirea sifilisului decât contracepţia. Versiuni mai târzii ale prezervativului întrebuinţau pânza de in, iar prima uzanţã contraceptivã a prezervativului dateazã de la jumãtatea secolului al 17-lea. Femeile se foloseau uneori de nişte tampoane cu varii ingrediente menite sã acţioneze ca spermicid. Una dintre reţete consta într-un amestec de curmale, scoarţã de acacia şi miere, în care se înmuia tamponul.

Dacã se întâmpla ca bãrbatul sã fie impotent, Biserica îl aducea în faţa unor investigatori privaţi, care erau de fapt femei bãtrâne care analizau starea generalã de sãnãtate a bãrbatului şi îndeosebi organele genitale. Dacã se constata o deformare a penisului sau vreun alt motiv al imposibitãţii consumãrii cãsãtoriei, se permitea separarea cuplului. Mulţi medici europeni sunt tributari învãţãturii islamice, prima care prescrie medicaţie pentru tratarea disfuncţiilor erectile, combinând tratamentul cu medicamente de cele mai multe ori cu administrare oralã şi dietele