Archive for the 'Stiinta' Category

22
Iun
16

Depresia ‒ un strigăt de ajutor

singuratatePoate mai puţin cunoscut este faptul că despre depresie se vorbeşte de peste 2000 de ani, prezenţa stărilor depresive fiind semnalată în scrierile biblice, în poemele lui Homer, în tragediile lui Sofocle şi Eschil. Hipocrate descria melancolia ca o tulburare a sistemului umoral, iar Araeteus de Capadochia (50-130 e.n) ca o „teamă a sufletului care se fixează într-o cugetare nelămurită, fără febră şi furie, cu tristeţe, descurajare, insomnie şi pierderea somnului reconfortant (…), iar într-un stadiu mai avansat pacienţii se plâng de inutilitate şi îşi doresc moartea”. În puţine cuvinte avem chiar din Antichitate o descriere sugestivă care, deşi a fost completată cu mii de alte noi informaţii, în esenţă, ca simptomatologie, se regăseşte în cuvintele celebrului medic, care este totodată şi primul care a presupus, în mod genial, că melancolia şi mânia sunt faze ale aceleiaşi boli.

Citește în continuare ‘Depresia ‒ un strigăt de ajutor’

Anunțuri
13
Iul
14

DE CE MURIM? EXPLICATIILE pe care le DAU OAMENII DE STIINTA TE PUN PE GÂNDURI!

DE CE MURIM? EXPLICATIILE pe care le DAU OAMENII DE STIINTA TE PUN PE GÂNDURI!

Fara indoiala, cel mai infricosator gand pe care il avem este cel despre Marea Trecere. „De ce nu pot ramane oamenii vesnici pe Pamant?”, ne intrebam, naiv, poate, uneori.

Oamenii de stiinta au venit cu explicatii despre cauzele disparitiei oricarui om, animal, planta si alte vietuitoare.

 Astfel, specialistii spun ca toate organismele vii imbatranesc si mor din simplul motiv ca Natura nu poate sa le sustina la nesfarsit.

„Daca scopul primar al fenomenului vietii pe Terra este acela de a se procrea si replica cu succes (logica din spatele asa numitei Teoriei Genelor Egoiste), atunci toate organismele sunt programate sa traiasca pana genereaza urmasi si-i ingrijesc pe acestia pana cand ajung independenti. Speciile diferite de animale si plante au cicluri viata-moarte diferite doar in aparenta, caci in cele din urma ceasul biologic isi spune cuvantul in cadrul fiecarei vietati. Celulele nu se mai reinoiesc in acelasi ritm ideal, inima incepe sa dea semne de oboseala dupa ce a batut de miliarde de ori in timpul vietii, simturile se atrofiaza, creierul incepe sa dea semne de degenerescenta senila, oasele incep sa fie tot mai fragile iar organele incep sa dezvolte cancere. Trebuie sa fim constienti ca moartea incepe odata cu lungul si complexul proces de imbatranire celulara. Practic, celulele noastre ne imbatranesc si ulterior tot ele ne iau viata. In interiorul fiecarei celule, cromozomii apar cu propriile terminatiuni specializate care le dicteaza durata de viata, denumite teleomere. Si nici la ora actuala nu se cunoaste cu exactitate modul in care teleomerele sunt legate de procesul de imbatranire, dar se stie ca dupa ce telomerele ating o anumita lungime, informatia continuta de ele se pierde si implicit urmeaza degenerarea celulei, imbatranirea si moartea”, scris site-ul descopera.ro.

10
Iul
14

De ce dureaza sarcina 9 luni

Te-ai intrebat vreodata de ce dureaza sarcina 9 luni si care este cauza pentru ca care puiul de om vine pe lume dupa 9 luni de viata intrauterina? La nastere copilul este complet neajutorat si nu poate supravietuii fara ajutor. Mai mult, in momentul in care copilul vine pe lume este insuficient dezvoltat, iar o parte din procesul evolutiv continuand in afara uterului in primul an de viata.

Cert este ca sarcina nu poate sa depaseasca momentul celor 9 luni pentru ca dimensiunea bazinului feminin nu poate permite evolutia sarcinii, peste acest moment. In plus, exista si o capacitate maxima pe care metabolismul matern nu o poate depasi, stiut fiind ca in cursul sarcinii rata metabolismului creste cu peste 50%. Cand acest nivel maxim este atins, mecanismele fine care regleaza si controleaza sarcina, declanseaza nasterea.

Prin comparatie cu alte primate puiul omului vine pe lume nedezvoltat. Spre exemplu creierul omului, la nastere, reprezinta doar 30 la suta din dimensiunea pe care o va avea la varsta adulta. La cimpanzei, la nastere creierul reprezinta 50 la suta din dimensiunea creierului de la varsta adulta. Pentru a atinge acest grad de dezvoltare si in cazul omului sarcina ar trebui sa dureze 16 luni, in loc de noua luni, se arata intr-un studiu realizat la Columbia University. Dar intr-o astfel de situatie apare asa numita „dilema obstetricala”, adica o circumferinta a craniului copilului mai mare decat capacitatea anatomica a pelvisului feminin de a se dilata.

Antropologii mai spun ca in cursul evolutiei omului s-a realizat un compromis intre perioada de dezvoltare a creierului, pentru un maximum de sanse de supravietuire la nastere si pelvisul ingust al femeii, si omului, in general, ca efect al mersului biped, astfel ca puii omului s-au nascut mai devreme decat ar fi fost ideal.

Interesant este ca daca perioada de gestatie a femeilor ar fi cu doar doua luni mai lunga, diferenta pentru corectarea „dilemei obstreticale” ar fi de doar trei centimetri, chestiunea care ar fi putut fi rezolvata in cursul evolutiei speciei umane. Cu toate acestea durata sarcinii a ramas de 9 luni.

O explicatie posibila se regaseste in rata metabolismului uman si in temperatura maxima normala a omului. Astfel incepand din a sasea luna de sarcina, femeile consuma permanent de doua ori mai multa energie pentru procesele metabolice de baza, adica corpul femeii se comporta vreme de trei luni de sarcina ca si cum al alerga pe bicicleta cu o viteza constanta de 20 de kilometri pe ora. Biologic organismul nu poate rezista la un astfel de efort daca sarcinii ar depasi cele 9 luni.

O ultima explicatie pentru care mama natura a oprit la 9 luni durata de sarcina a femeii este faptul ca, in cursul evolutiei, uriase ca timp fata de perioada moderna, femeia insarcinata trebuia sa se descurce singura si sa se achite de obligatiile pe care le aveau in comunitatea din care faceau parte. In concluzie, o sarcina care ar fi durat mai mult de 9 luni de zile punea in pericol si fatul, dar si pe mama si, in final, specia.

Una peste alta este remarcabil cum durata sarcinii a fost setata astfel incat sa ofere tuturor cele mai mari sanse de supravietuire.

30
Mai
14

Părintele Iosif Vatopedinul – 10 recomandări pentru bărbați

y_e5567e9f

1. Într-o căsnicie, dragostea trebuie să vină, îndeosebi dinspre bărbat spre femeie. Acest lucru l-a făcut şi Hristos faţă de Biserica Sa. S-a dat pe Sine Însuşi ca să o facă slăvită.

2. Bărbatul să nu înceteze să-i arate soţiei dragostea sa, precum şi faptul că toata truda şi toată strădania lui au un singur scop: ca ea să fie fericită.

3. Soţul ar trebui să fie pentru soţie – în funcţie de împrejurări – uneori tată, alteori frate, altădată prieten şi întotdeauna bărbat al ei. Dacă va face asta, va avea parte de o atitudine netulburată şi armonioasă din partea soţiei, care, de multe ori este mai binevoitoare şi mai jertfelnică, dar alteori, în faţa unor evenimente neînsemnate, se descurajează şi se teme.

4. Bărbatul, care este cap familiei, să nu trădeze dragostea şi legătura cu soţia, deoarece diavolul şi slujitorii lui nu vor înceta niciodată să-i războiască, pentru a lovi însăşi rădăcina vieţii.

5. Bărbatul „Să trăiască în înţelepciune cu femeia sa, ca fiind făptură mai slabă”, (1Pt. 3,7). Asta înseamnă că înstrăinarea femeii se vindecă prin iubire şi prin delicateţe, nu prin dojană şi mânie.

6. Firea femeii este atât de slabă, încât îndată ce vede că soţul arată o oarecare amabilitate unei alte femei, fie colegă de serviciu, fie prietenă, în sufletul femeiii se aprinde invidia. Nu pentru că ar fi o pornire pătimaşă ci, din pricina dragostei ce i-o poartă soţului. De aceea soţul trebuie, prin tandreţe, să găsească „butonul” de îmblânzire a soţiei.

7. Femeia, după naşterea primului copil, nu mai doreşte atât rolul sexual al soţului, cât tandreţea şi afectivitatea acestuia. De aceea soţul trebuie să cunoască acest lucru şi să fie tandru cu soţia sa.

8. Niciodată nu trebuie ca soţul să-i facă observaţie soţiei în prezenţa altora, pentru că de multe ori, din egoism, soţii îşi mustră soţiile mai ales în prezenţa propriilor rude.

9. Sau, dacă soţia dă telefon soţului la serviciu, acesta să nu-i răspundă răstit: „Lasă-mă, n-am timp acum!”, vorbindu-i cu asprime. Ci să-i spună: „Iubito, am treabă acum, însă te voi suna eu puţin mai târziu”. Când soţia va înţelege şi se va convinge că soţul o iubeşte, atunci devine de bunăvoie aşternut picioarelor lui, gata de orice jertfă.

10. Soţiei nu trebuie să-i ascundeţi nimic, pentru că va veni vremea când veţi fi descoperiţi. Să-i spuneţi totul şi să vă consultaţi cu ea în toate. Nu e bine ca soţia să afle cele ascunse ale voastre de la rude, de la colegi, ori de la prieteni.

Dacă femeia nu simte tandreţea soţului, golul din inima ei nu va fi umplut nici de dragostea părinţilor, nici a propriilor copii. Atât de mare e taina căsătoriei, încât golul creat în inima femeii de lipsa afectivităţii soţului nu poate fi umplut nici măcar de dragostea propriilor copii!

Așadar, cea mai mare responsabilitate pentru orice rău care intervine în căsătorie o au bărbaţii, deoarece nu îşi manifestă dragostea faţă de soţiile lor. Iubesc femeile, dar, din nefericire, nu pe ale lor. Aceasta este rădăcina răutăţii.  Atunci apar gelozia şi bănuiala.

Extras din „Mărturie athonită în România”,  lucrare editată de Sfânta Mănăstire Vatopedi, 2004 

26
Mai
14

Uriasii

Uriasii

Uriasii au existat. Acest lucru este confirmat atat de Sfanta Scriptura, cat si de arheologi, care au descoperit unele oase umane uriase. Uriasii nu erau nici extraterestri, nici o combinatie intre ingerii cazuti si oameni, precum se afirma uneori. De asemenea, gresesc si aceia care spun ca uriasii nu ar fi existat deloc, ci ca ei sunt doar mituri si legende antice.

Uriasii nu erau acei oameni mai inalti decat ceilalti, ci un neam aparte, a carui origine ramane inca tainica. Astfel, in tratarea acestui subiect se cade sa venim cu multa smerenie, iar nu cu o iscodire vicleana a tainelor lui Dumnezeu, lipsita de folos si primejdioasa.

Uriasii din vechime, in Sfanta Scriptura

Uriasii sunt amintiti in prima carte a Sfintei Scripturi, unde gasim scris: „In vremea aceea s-au ivit pe pamant uriasi, mai cu seama de cand fiii lui Dumnezeu incepusera a intra la fiicele oamenilor si acestea incepusera a le naste fii: acestia sunt vestitii viteji din vechime” (Facerea 6, 4). Cine erau „fiii lui Dumnezeu” si cine erau „fiicele oamenilor” vom vedea mai jos.

Uriasii erau vestiti datorita vitejiei lor si iscusiti la razboi, insa si necinstitori de Dumnezeu, precum citim: „Cat este de mare templul lui Dumnezeu si cat de intins locul stapanirii Lui. Mare este si n-are sfarsit, inalt si nemasurat! Acolo au fost uriasii cei vestiti, inalti la statura si iscusiti in razboi. Nu pe acestia i-a ales Dumnezeu, nici calea stiinţei nu le-a dat; pierit-au, pentru ca n-au avut intelepciune; pierit-au prin nebunia lor” (Baruh 3, 24-28).

Cartea lui Enoh, apocrifa care vorbeste despre uriasi

Enoh este al saptelea patriarh, de la Adam, fiind fiul lui Iared. „Zilele lui Enoh au fost trei sute saizeci si cinci de ani. Si a placut Enoh lui Dumnezeu si apoi nu s-a mai aflat, pentru ca l-a mutat Dumnezeu” (Facere 4, 23-24). Enoh nu a cunoscut moartea trupeasca, urmand a veni iarasi pe pamant, impreuna cu Sfantul Prooroc Ilie, mai inainte de sfarsitul lumii.

„Cartea lui Enoh”, scriere apocrifa nerecunoscuta de Biserica, scrisa in limba ebraica-aramaica, undeva in secolul III i.Hr, este una dintre scrierile ce stau in legatura cu dreptul Enoh, fiind insa lipsita de autoritatea canonica a scrierilor biblice. Cartea, impartita in 105 capitole, contine relatarea pe care ar fi facut-o Enoh despre calatoriile sale, precum si sfaturile pe care acesta le da fiului sau, Matusalem. Cartea aminteste si despre aparitia uriasilor pe pamant.

„Venise o vreme cand copiii oamenilor se inmultisera si in acele zile li se nascusera fiice frumoase si pline de gratie. Si ingerii, copiii cerului, le-au vazut si au poftit dupa ele, si si-au spus intre ei: „Veniti sa ne alegem femei dintre oameni si sa avem copii cu ele.” Si Semiazaz, care era capetenia lor, le-a spus: „Eu ma tem ca voi nu veti consimti sa infaptuiti aceasta, si numai eu voi suferi pedeapsa unui mare pacat.” Si ei toti i-au raspuns astfel: „Sa facem cu totii un juramant si sa ne legam cu totii cu blestem, ca nu vom parasi acest gand si ca vom faptui lucrul acesta.” Apoi au jurat cu totii si s-au legat cu blestem de acesta. „Si erau cu totii doua sute care au coborat in zilele lui Iared, pe varful muntelui Hermon, si ei l-au numit muntele „Hermon”, caci au jurat si s-au legat cu blestem pe acesta. Si toti si-au luat neveste, fiecare si-a ales cate una, si au inceput sa se impreuneze cu ele si sa traiasca cu ele, si acestia le-au invatat farmece si descantece, si culegerea radacinilor, le-au facut cunoscute plantele. Si ele au ramas grele, si au nascut uriasi a caror statura ajungea la trei sute de coti, care au inceput sa infulece toata agoniseala oamenilor. Si cand oamenii nu au mai putut sa-i sature, uriasii s-au intors impotriva lor ca sa-i manance. Si apoi au inceput sa porneasca dupa pasari, dupa dobitoace, dupa taratoare, dupa pesti, si sa-si sfasie carnea unul altuia, si sa bea sangele. Si atunci, pamantul i-a invinuit pe nelegiuiti.”

„Fiii lui Dumnezeu” si „fiii oamenilor”

Pornind de cartea apocrifa pusa pe seama dreptului Enoh si de la cuvintele „fiii lui Dumnezeu”, multi au inceput sa rataceasca in mintea lor, cugetand ca este vorba despre ingerii din cer, care, in urma impreunarii trupesti cu oamenii, au cazut, devenind diavoli.

Sfantul Ioan Gura de Aur previne aceasta ratacire, spunand clar ca „fiii lui Dumnezeu” nu sunt ingeri, ci oameni: „Unii spun ca nu-i vorba de oameni, ci de ingeri; pe acestia i-ar fi numit Scriptura „fii ai lui Dumnezeu”. Mai intai, sa-mi arate ei in care loc din Scriptura ingerii au fost numiti „fii ai lui Dumnezeu”? Dar nu vor putea sa-mi arate. Oamenii, da, au fost numiti „fii ai lui Dumnezeu”, dar ingerii, nu. Nicaieri in Scriptura ingerul nu-i numit fiu, nici fiu al lui Dumnezeu.”

Acelora care spun ca acum au cazut o parte din ingerii cei buni, devenind diavoli, acelasi sfant parinte, le spune: „Unii spun ca „fiii lui Dumnezeu” au fost ingeri, care, pentru ca s-au pogorat spre a savarsi aceasta nelegiuita fapta, au pierdut vrednicia lor. Ei spun ca ingerii acum au cazut si ca aceasta e pricina caderii lor. Scriptura, insa, ne invata altfel, ca diavolul si ingerii lui si-au pierdut vrednicia lor inainte de crearea celui intai-zidit, pentru ca s-au gandit sa ajunga mai mari decat erau, precum se si spune: „Prin invidia diavolului a intrat moartea in lume” (Intelepciunea lui Solomon 2, 24). Daca n-ar fi cazut inainte de crearea omului, cum ar fi invidiat pe om, ca isi avea vrednicia lui? Ce motiv ar fi avut ingerul, care este netrupesc si incarcat de atata cinste, sa invidieze pe om, care este imbracat in trup?” N-ar fi, oare, curata nebunie sa spui ca ingerii s-au pogorat din cer ca sa se impreuneze cu femeile, ca firea aceea fara de trup s-a unit cu trupurile femeilor? Nu-i cu putinta ca firea aceea fara de trup sa aiba vreodata o astfel de pofta!”

„Fiii lui Dumnezeu” erau urmasii celor drepti, iar „fiii oamenilor” erau urmasii celor pacatosi, precum spune acelasi sfant parinte: „Este obiceiul Scripturii sa numeasca si pe oameni „fii ai lui Dumnezeu”. Acestia se coborau din Set si din fiul sau, Enos, de aceea urmasii acestuia au fost numiti de dumnezeiasca Scriptura „fii ai lui Dumnezeu”, pentru ca au mers pe urmele virtutii stramosilor lor, pe cand urmasii lui Cain si ai fiului acestuia au fost numiti de Scriptura „fii ai oamenilor”.

Despre uriasii care au rezultat in urma apropierii lor, Sfantul Ioan Gura de Aur spune doar atat: „Dupa parerea mea, dumnezeiasca Scriptura numeste aici uriasi pe oamenii puternici la trup. Din aceia, spune Scriptura, s-a inmultit neamul lor.”

Potopul si disparitia uriasilor

Cuvantul folosit pentru a ii desemna pe uriasi, in originalul ebraic, este „nefilim”. Acesta este un derivat al verbului „nafal”, care inseamna „a cadea”. Astfel, uriasii sunt „cei cazuti” sau „cei degenerati”. Potrivit marturiei Sfintei Scripturi, uriasii au fost mari, atat in dimensiunile trupesti, cat si in pacatele savarsite.

Datorita uriasilor si pacatelor fara de numar pe care ajunsesera sa le faca oamenii, Dumnezeu a hotarat sa piara toti, prin potop, afara de dreptul Noe si de neamul sau, precum citim: „Vazand insa Domnul Dumnezeu ca rautatea oamenilor s-a marit pe pamant si ca toate cugetele si dorintele inimii lor sunt indreptate la rau in toate zilele, I-a parut rau si s-a cait Dumnezeu ca a facut pe om pe pamant. Si a zis Domnul: „Pierde-voi de pe fata pamantului pe omul pe care l-am facut! De la om pana la dobitoc si de la taratoare pana la pasarile cerului, tot voi pierde, caci Imi pare rau ca le-am facut.” Noe insa a aflat har inaintea Domnului Dumnezeu” (Facere 6, 4-8).

Uriasii au murit in urma potopului, precum citim si in alta parte: „Ca Tu esti Cel Care ai facut toate si toate le stapanesti. Doamne, drept esti, Cel care judeci pe cei care cu semetie si cu trufie se poarta. Tu, pe cei care mai inainte au facut strambatate, intre care si uriasi erau, care intru vitejie si intru indrazneala nadajduiau, i-ai pierdut, aducand peste ei apa nemasurata” (III Macabei 2, 3-4).

Uriasii au existat insa si dupa potop

Uriasii au existat si dupa potop, probabil tot din aceeasi cauza, a inmultirii pacatelor si a decaderii oamenilor. Dupa potop insa, Dumnezeu a fagaduit omului ca nu va mai pierde niciodata pe oameni prin potop, zicand: „Nu voi mai pierde tot trupul cu apele potopului si nu va mai fi potop, ca sa pustiiasca pamantul” (Facere 9, 11). Pentru aceasta, uriasii au mai trait inca o vreme, fara a mai fi omorati de Dumnezeu.

Un neam de uriasi, amintit dupa potop, era cel al „refaimitilor”, precum citim: „Numai Og, regele Vasanului, mai ramasese din Refaimi. Iata patul lui, pat de fier, si astazi este in Rabat-Amon: lung de noua coti si lat de patru coti, coti barbatesti” (Deuteronom 3, 11). Un pat lung de aproape patru metri si jumatate, cu o latime de un metru si jumatate, nu putea fi decat al unui barbat urias.

In cartea „Facerea”, neamul „refaimitilor” este amintit intre popoarele care locuiau in Canaan. Alaturi de acest neam de uriasi, in Canaan mai existau si alte neamuri de uriasi, precum neamul lui Anac, despre care citim: „Pamantul (din Canaan) pe care l-am strabatut noi, ca sa-l vedem, este un pamant care mananca pe cei ce locuiesc in el si tot poporul pe care l-am vazut acolo sunt oameni foarte mari. Acolo am vazut noi si uriasi, pe fiii lui Enac, din neamul uriasilor; si noua ni se parea ca suntem fata de ei ca niste lacuste si tot asa le paream si noi lor” (Numerii, 13, 33-34).

Unul dintre uriasii cei mai vestiti a fost Goliat, pe care l-a infrant viitorul rege David. Despre acest urias, gasim scris: „Atunci a iesit din tabara filistenilor un luptator cu numele Goliat, din Gat. Acesta era la statura de sase coti si o palma; pe cap avea coif de arama si era imbracat cu platosa in solzi; greutatea platosei lui cantarea cinci mii de sicli de arama; in picioare avea cizme cu tureci de arama si la umar purta un scut de arama; coada sulitei lui era ca sulul de la razboaiele de tesut, iar fierul sulitei era de sase sute sicli de fier” (I Regi 17, 4-7). Goliat avea aproximativ trei metri inaltime si o greutatea corporala de cel putin 250 de kilograme. Platosa avea peste saptezeci de kilograme, iar sulita avea aproape opt kilograme. Pe acesta l-a omorat David, care slujea lui Dumnezeu.

Cand poporul lui Israel a ocupat Canaanul, popoarele din aceasta regiune au fost distruse, de la mic si pana la mare, caci Domnul le-a dat in mana lor, precum citim: „Asculta, Israele, de acum tu vei trece Iordanul, ca sa intri si sa cuprinzi popoare mai mari si mai puternice decat tine si cetati mari, cu ziduri pana la cer, precum si pe poporul cel mare, mult la numar si inalt la statura, pe fiii lui Enac, de care tu ai auzit, spunandu-se: Cine se va impotrivi fiilor lui Enac?” (Deuteronom 9:1-2). Cu siguranta, majoritatea uriasilor au pierit in acest moment, doar o parte dintre ei scapand in tarile din jur; urmele lor constituie astazi un subiect mult cercetat de antropologi.

Urme ale acestor uriasi au fost descoperite, de-a lungul vremii, in multe colturi ale lumii. Astfel, in anul 1911, in urma unor sapaturi efectuate in situl arheologic din Lovelock Cave, Nevada, au fost descoperite o serie de oase foarte mari, printre care si o mandibula umana enorma. Mai tarziu, in anul 1950, in timpul construirii unei autostrazi, in sud-estul Turciei, pe valea raului Eufrat, au fost descoperite cateva morminte antice, cu oase umane foarte mari, printre care si un femur lung de un metru si douazeci de centimetri; intregul schelet ar fi avut patru metri si jumatate. In cadrul Muzeului National din Bagdad, Iraq, sunt expuse cateva topoare imense, lungi de aproape patru metri si grele de peste o suta de kilograme. Acestea, putand fi folosite doar ca niste topoare normale, aveau nevoie sa fie manuite de niste oameni uriasi.

Uriasii din zilele noastre. Cazuri de gigantism.

Uriasii au disparut cu mult timp in urma. Oamenii foarte mari de astazi nu sunt asemenea uriasilor de demult, care ajungeau la niste dimensiuni enorme prin insasi gena lor, iar nu in urma unor boli. Astazi, cei care cresc enorm, sunt cazuri nefericite, ei suferind de boli precum gigantismul sau acromegalia. In cazul acestora, glanda pituitara perturba secretia hormonilor de crestere, ducand la o dezvoltare fizica anormala.

Majoritatea celor care sufera de gigantism prezinta afectiuni neurologice, musculare si scheletice. Cel mai adesea, acestia nu ajung pana la varsta de 40 de ani. Robert Pershing Wadlow, nascut in ziua de 22 februarie 1918, in localitatea Alton, Illinois, si mort in ziua de 15 iulie 1940, la varsta de 22 de ani, a avut o inaltime de 2.72 metri si o greutate de aproximativ 200 de kilograme. Suferind de gigantism, el nu poate fi numit urias, chiar daca a fost numit de presa drept cel mai inalt om din lume.

Uriasii din vechime au ajuns astfel in urma pacatelor, fiind prin fire uriasi, iar pentru ca „n-au avut intelepciune, au pierit prin nebunia lor” (Baruh 3, 28). La randul lor, oamenii „uriasi” ai zilelor noastre au ajuns astfel in urma unui dezechilibru hormonal, iar nu prin firea lor, dovada stand numeroasele efecte secundare de slabanogire si neputinta ale acestora, care nu erau prezente in cazul uriasilor din vechime, care erau razboinici.

31
Mar
14

Strugurii care vindeca sterilitatea

Strugurii care vindeca sterilitatea Manastirea Hilandar este una dintre cele mai mari manastiri din Sfantul Munte Athos, ea fiind asezata in extremitatea nordica a peninsulei. Manastirea a fost infiintata in anul 1198, de domnitorul sarb Stefan Nemanja, care a si intrat, mai apoi, in obstea acesteia (Cuviosul Simeon), impreuna cu fiul sau, Rastko (Cuviosul Sava).

Stefan Nemanja s-a nascut in jurul anului 1113, in localitatea Ribnica, din regiunea Zeta, actuala Podgorica, din Muntenegru. El a fost foarte iubit de poporul sarb, ca un conducator drept si iubitor de Dumnezeu.

Stefan Nemanja (Sfantul Simeon) si sotia lui, Ana (Sfanta Anastasia), au primit de la Dumnezeu sase copii, trei fii si trei fiice: Vukan, Vuka (Cuvioasa Eftimia), Stefan, alte doua fiice si Rastko (Cuviosul Sava). Acesta din urma, a fost primit in urma multor rugaciuni, dupa o perioada in care printesa Ana nu a mai putut naste. Cuviosul Sava, nascut in anul 1175 si trecut la cele vesnice in ziua de 14/27 ianuarie 1235, la varsta de 60 de ani, a fost intaiul arhiepiscop al Serbiei.

Manastirea Hilandar - Sfantul Munte Athos

In anul 1196, dupa infiintarea statului sarb, voievodul Stefan Nemanja a stabilit regulile noii organizatii statale, in cadrul Consiliului de la Ras si, la putina vreme dupa aceasta, a cedat conducerea unuia dintre fiii sai, Stefan.

Scriind tatalui sau despre maretia vietii monahale, Cuviosul Sava (Rastko Nemanja) l-a chemat pe acesta la sine, in Sfantul Munte Athos. Indata, voievodul Stefan a mers in Manastirea Hilandar, unde a primit tunderea in monahism, cu numele Simeon.

In anul 1198, cu aprobarea imparatului bizantin Alexie al III-lea Anghelos, Manastirea Hilandar a fost recunoscuta ca independenta si apartinand calugarilor sarbi. Acum, fericitii Simeon si Sava Nemanja au inceput renovarea ruinelor si extinderea complexului monahal.

Manastirea Hilandar - Sfantul Munte Athos

Dupa oarecare vreme, Sfantul Sava (Ratsko) a fost chemat in Serbia, unde a fost hirotonit episcop, iar Sfantul Simeon (Stefan Nemanja) a ramas in Manastirea Hilandar, unde s-a nevoit – in post si rugaciune – pana la sfarsitul vietii.

Strugurii care vindeca sterilitatea

Cuviosul Simeon a trecut la cele vesnice in ziua de 13 februarie 1199, inaintea icoanei Maicii Domnului „Indrumatoarea”, adusa de acesta din Serbia. Dupa adormirea sa, el a fost inmormantat in biserica mare a Manastirii Hilandar. La numai un an dupa adormirea sa, Cuviosul Simeon a fost cinstit ca sfant, de monahii din Sfantul Munte. Canonizarea oficiala a Cuviosului Simeon, din partea Bisericii Ortodoxe a Serbiei, a avut loc tot in anul 1200.

Prin minunata lucrare a lui Dumnezeu si pentru vrednicia Sfantului Simeon, din trupul sau a inceput sa curga mir binemirositor, multi bolnavi capatand vindecare la mormantul sau. Pentru aceasta minune, el mai este numit si „Izvoratorul de Mir”.

Manastirea Hilandar - Sfantul Munte Athos

Astazi, mormantul sau (din piatra) se afla ferecat in intregime in argint. Din lespedea de piatra a mormantului a incoltit o vita de vie, care a trecut prin zid, in afara bisericii. Si astazi, dupa mai bine de opt secole, aceasta vita de vie creste si rodeste in fiecare an.

Strugurii din vita de vie care creste din mormantul Sfantului Simeon de la Hilandar vindeca sterilitatea, fiind leac pentru parintii care nu pot avea copii. Multe familii s-au bucurat de nasterea de prunci in acest chip minunat, iar in arhiva manastirii se pastreaza o lista cu aceste fapte minunate.

Randuiala cu strugurii Cuviosului Simeon !

Se iau boabe de struguri din Manastirea Hilandar. Acestea nu costa, dar este nevoie de un om care sa ajunga in Sfantul Munte Athos si sa ceara calugarilor din Manastirea Hilandar acesti struguri. Parintii vor da, odata cu strugurii, si o randuiala duhovniceasca ce trebuie urmata de cei doi soti care doresc sa primeasca de la Dumnezeu prunci.

Randuiala, care se intinde pe 40 de zile, este aceasta:

– sa se spovedeasca sincer la un preot duhovnic;

– sa savarseasca acasa slujba Sfestaniei; dupa sfintire si binecuvantare, preotul sa afunde in aghiasma, in semnul crucii, crenguta de vita de vie daruita de manastire;

– sa posteasca timp de patru zeci de zile;

– sa bea din aghiasma in fiecare dimineata, pe nemancate;

– sa faca 25 de metanii mari in fiecare dimineata, zicand: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!”;

– sa faca alte 25 de metanii mari in fiecare seara, dupa rugaciune, zicand: „Cuvioase Parinte Simeon, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!”;

– daca e putere, sa faca inca 50 de metanii, zicand: „Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi!”;

– sa nu se apropie trupeste pe toata durata postului, vreme de 40 de zile;

– in a patruzecea zi, sotii sa se spovedeasca iarasi la duhovnic;

– cu dezlegarea preotului, sa se impartaseasca cu Sfintele Taine;

– sa manance boabele de struguri – sotia ia doua, iar sotul numai una;

– sa se apropie trupeste, dupa randuiala firii.

Manastirea Hilandar - Sfantul Munte Athos

Dupa credinta lor, prin mijlocirea Sfantului Cuvios Simeon, Dumnezeu le va darui celor doi soti rodul cel mult-dorit al pantecelui. Apoi, odata primit acest mare dar, cei doi trebuie sa nu se apropie trupeste pe toata durata sarcinii.

Dupa nastere, in semn de multumire, cei doi Ii fagaduiesc lui Dumnezeu ca vor asculta de Canoanele Bisericii, care nu ingaduie ca sotii sa se apropie trupeste in duminci si in sarbatorile insemnate in calendar cu cruce rosie, precum nici in zilele de post (miercuri, vineri si in cele patru posturi de peste an).

*

Doi soti cu frica lui Dumnezeu, fara a se feri vreodata de zamislire, nu au putut sa aiba copii vreme de peste patru ani. In cele din urma, ei au aflat despre minunile savarsite prin strugurii din Manastirea Hilandar si s-au hotarat sa urmeze randuiala mai sus pomenita. Dupa cele 40 de zile, sotia a ramas insarcinata si, la vremea potrivita, a nascut o fetita. Dupa aceea, in urmatorii cativa ani, cei doi soti au mai primit de la Dumnezeu inca alti trei copii.

Manastirea Hilandar - Sfantul Munte Athos

15
Mar
14

Importanta rugaciunii pentru altii

Importanta rugaciunii pentru altii In lumea zilele noastre se vorbeste tot mai des de lipsa timpului. Si din aceasta cauza omul gaseste o scuza pentru lipsa rugaciunii sale. Faptul ca el nu mai reuseste sa-si vada caderile si sa I le comunice lui Dumnezeu, sa-I ceara ajutor pentru a se ridica din ele, rugaciunea pentru altii devine un nonsens. Cum sa ma rog pentru altii, cand nu am timp pentru mine? Asta isi spune omul zilelor noastre.

Dar orice crestin care participa la slujbele Bisericii cunoaste ca ea se roaga „pentru pacea a toata lumea”, „pentru imbelsugarea roadelor pamantului” etc, deci nu se roaga doar pentru ea, ci pentru toti oamenii.

Ar fi minunat daca am vedea realizarile din viata noastra si ca pe un rod al rugaciunii altora pentru noi. Asa am fi feriti de caderea in mandrie pentru ceea ce am infaptuit. Mai mult, atunci cand ni s-ar cere un sfat, am cunoaste ca cea mai buna sfatuire sta in rugaciunea pentru altii catre Dumnezeu, Cel care „cunoaste inimile si cele dinlauntru ale omului”. Nu ne-am mai da cu parerea si cel lipsit de ajutor va primi cele potrivite.

Mult timp m-am intrebat cum de reusesc anumite persoane ca si in suferinte cumplite sa nu ramana lipsite de zambet si bucurie? Raspunsul il putem gasi si in rugaciunile pe care altii le fac pentru ei. Chiar daca nu au primit vindecare datorita rugaciunii lor, sa fim siguri ca Dumnezeu nu a ramas nepasator. A revarsat asupra lor iubirea Sa datatoare de bucurie.

Sunt persoane care duc o viata bine placuta lui Dumnezeu, incat au ajuns sa participe la lucrarea lui Dumnezeu. In Pateric se spune la un moment dat ca niste frati incepatori au mers la un parinte si i-au cerut sa le vorbeasca despre credinta. Acesta le-a raspuns: „De veti avea credinta cat un graunte de mustar, veti zice muntelui: Muta-te de aici…” si zicand acestea, muntele din apropiere a inceput sa se miste. Atunci parintele a grait: „Stai, munte, ca nu vorbeam cu tine!” Iata ca omul unit cu Dumnezeu este capabil sa lucreze dumnezeieste. De aceea este bine sa cerem sa fim pomeniti de cat mai multe persoane.

Sunt multe cazuri in Scriptura cand Dumnezeu tamaduieste pe cineva datorita credintei altora. E de ajuns sa ne amintim de slabanogul din Capernaum. Acest slabanog este adus de patru persoane in fata lui Hristos pentru a fi vindecat. Si Evanghelia ne spune ca Mantuitorul, „vazand credinta lor, i-a zis slabanogului: indrazneste fiule, ti se iarta pacatele tale” (Matei 9,2).

Nu trebuie sa ne rugam pentru cineva bolnav gandind ca si noi am putea fi candva intr-o asemenea situatie. Ci trebuie sa avem constiinta ca facem parte din trupul tainic al lui Hristos – Biserica. Stim ca un madular bolnav din trupul nostru aduce durere intregului trup. Acelasi lucru trebuie sa simtim ori de cate ori ne intalnim cu suferinta altcuiva. Fara aceasta simtire, nu vom putea sa ne rugam pentru altii asa cum ne rugam pentru noi. Nu vom avea puterea sa vedem in bolile lor propriile noastre boli.

A-i pomeni in rugaciune pe semenii nostri, e dovada cea mai clara ca ei exista pentru noi, ca ne sunt frati. Asa nu ne aratam mincinosi atunci cand Il numim pe Dumnezeu a fi „Tatal nostru”. Lipsa rugaciunii pentru altii ne face sa-L numim pe Dumnezeu „Tatal meu” ca si cand doar eu si El am exista.




Blog Stats

  • 226,848 hits
Septembrie 2017
L M M M V S D
« Aug    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Adormirea Maicii Domnului Aghiasma Ajunul Bobotezei apa sfintita Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat Ce putem face când apar necazurile în familie Ce simbolizeaza semnul Crucii savarsit de credinciosi? Cine este Maica Domnului pentru mine? cinstit de musulmani Cred Cum putem cinsti cu evlavie Sfanta Cruce? dar „miluiește-mă” el nu suportă să audă niciodată De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Despre pacat si boala Doamne DUMNEZEU EVANGHELIA ZILEI: 2014-05-08 Focsani frate fraților! Hristos Icoana Sfantului Gheorghe de la Manastirea Zografu Icoanele in cultul ortodox Ilie Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Ingerul pazitor in Vinerea Mare Ispitele Izvorul Tamaduirii Joia din Saptamana Patimilor Lunea Sfantului Duh Nasterea Maicii Domnului Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul Nimeni nu L-a vazut pe Hristos inviind Noi Nu te atinge de Mine omule Petru si Pavel - sarbatoarea dragostei lui Hristos Piata Unirii Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintelor Pasti Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Predica la Duminica dupa Inaltarea Sfintei Cruci Predica la Duminica Sfintei Cruci Predică la Duminica a IX-a după Rusalii - Umblarea pe mare - Potolirea furtunii Preot Tudor Marin Rugăciune către Maica Domnului Rugăciune către Maica Domnului pentru potolirea întristărilor Rugăciune de mulţumire către Maica Domnului Rugăciune de mulțumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu Saptamana Alba Saptamana Luminata Sf. Ioan Botezatorul sfantul care aduce ploaia Sfantul Epitaf Sfantul Mucenic Gheorghe Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil Sfintii Imparati Constantin si Elena Sfintii Petru si Pavel Să vă mărturisiţi şi să vă cununaţi la biserică Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul Trecerea pe sub masa Viaţa şi pătimirea Sfîntului Sfinţitului Mucenic Ciprian şi a Sfintei Muceniţe Iustina fecioara “Maica Domnului “Miluiește-mă „Doamne Iisuse Hristoase „Părinte