EVANGHELIA ZILEI: 2017-04-23

DUMINICA
A DOUA DUPĂ PAŞTI A TOMEI

Evanghelia de la Ioan
(XX, 19-31)

iind seară în acea zi de’ntâi a săptămânii, şi uşile fiind încuiate acolo unde ucenicii erau adunaţi de frica Iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: „Pace vouă!“ Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s’au bucurat ucenicii văzându-L pe Domnul. Atunci Iisus le-a zis iarăşi: „Pace vouă! Aşa cum Tatăl M’a trimis pe Mine, tot astfel şi Eu vă trimit pe voi“. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt!, cărora le veţi ierta păcatele, li se vor ierta; cărora le veţi ţine, ţinute vor fi“. Dar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus. Deci i-au zis ceilalţi ucenici: „L-am văzut pe Domnul!“ Dar el le-a zis: „Dacă nu voi vedea eu în mâinile Lui semnul cuielor şi dacă nu-mi voi pune degetul meu în semnul cuielor şi dacă nu-mi voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede“. Şi, după opt zile, ucenicii Săi erau iarăşi înlăuntru, şi Toma împreună cu ei. Şi a venit Iisus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijloc şi a zis: „Pace vouă!“ Apoi i-a zis lui Toma: „Adu-ţi degetul tău încoace; şi vezi mâinile Mele; şi adu-ţi mâna ta şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios!“ Răspunzând Toma, I-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!“ Iisus i-a zis: „Pentru că M’ai văzut, ai crezut; fericiţi cei ce au crezut fără să fi văzut!“ Şi încă multe alte minuni a făcut Iisus în faţa ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Iar acestea s’au scris, pentru ca voi să credeţi că Iisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu; şi, crezând, viaţă să aveţi întru numele Lui.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.